Selecţionerul Braziliei, Carlo Ancelotti, i-a convocat pe Vinicius Junior şi Raphinha, alături de alţi cincisprezece jucători sub 23 de ani, pentru meciurile amicale din noiembrie împotriva Japoniei şi Singapore.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vinicius a fost în centrul unui scandal de proporții la Real Madrid, după ce a fost eliminat direct în meciul cu Villarreal, din etapa a opta din La Liga. Brazilianul a primit o suspendare de patru runde, urmând să mai bifeze un singur meci înaintea deplasării la națională, cu AEK Atena, în Champions League.

Printre tinerii jucători convocaţi se numără atacanţii Endrick (Real Madrid), Rayan (Bournemouth) şi Estivao (Chelsea), care nu se află la prima lor selecţie.

Vinicius, convocat de Carlo Ancelotti, după scandalul de la Real Madrid

Ancelotti a explicat că Vinicius şi Raphinha, precum şi fundaşii Marquinhos, Gabriel Magalhaes şi Douglas Santos, împreună cu mijlocaşul Bruno Guimaraes, sunt cei şase jucători care au participat la Cupa Mondială şi pe care îi consideră coloana vertebrală a echipei pentru următorii patru ani.

Dintre aceşti şase jucători cheie, doar Marquinhos nu a fost convocat pentru amicalele din noiembrie, deoarece se recuperează după o accidentare.

„Această selecţie reflectă proiectul de reînnoire a echipei şi de includere a noii generaţii pe care am început-o în amicalele din septembrie şi pe care o continuăm acum. Cred că este momentul ideal pentru a promova această reînnoire”, a declarat antrenorul italian în cursul unei conferinţe de presă.

Ancelotti a adăugat că îşi doreşte să vadă tineri fotbalişti brazilieni în acţiune, motiv pentru care a inclus în lotul său nouă jucători de vârstă olimpică şi cincisprezece sub 23 de ani.

„Construim o echipă pentru viitor”, a spus Ancelotti, care a recunoscut că a inclus câţiva jucători care nu joacă regulat pentru cluburile lor, deoarece se gândeşte la dezvoltarea şi viitorul lor.

Comisia tehnică a echipei naţionale a Braziliei a explicat că, pentru a nu perturba cluburile braziliene în noiembrie, când vor juca meciurile finale ale campionatului brazilian şi finalele din Copa Libertadores şi Copa Sudamericana, a fost convocat un singur jucător din fiecare club. Din acelaşi motiv, nu au fost convocaţi jucători de la Flamengo sau Palmeiras, principalele pretendente la titlul de campioană din acest an.

În următoarea fereastră FIFA, Brazilia va juca împotriva Japoniei, pe 11 noiembrie, şi împotriva Singapore, trei zile mai târziu. Ambele amicale se vor disputa pe Stadionul Naţional din Singapore.

Meciul împotriva Japoniei va avea loc la patru luni după ce a Brazilia a învins selecţionata niponă cu scorul de 2-1 în faza a doua a Cupei Mondiale 2026.

Lotul Braziliei pentru meciurile cu Japonia şi Singapore:

  • Portari: Bento (Al-Nassr), Lucas Perri (Torino FC), Pedro Morisco (Coritiba);
  • Fundaşi: Arthur Dias (Athletico Paranaense), Carlos Augusto (Inter Milano), Douglas Santos (Zenit Sankt Petersburg), Gabriel Magalhaes (Arsenal Londra), Jair Cunha (Nottingham Forest), Jonathan Jesus (Cruzeiro), Vanderson (AS Monaco), Vitor Reis (Manchester City), Wesley (AS Roma);
  • Mijlocaşi: Andre (Corinthians), Andrey Santos (Manchester United), Bruno Guimaraes (Arsenal), Danilo Santos (Botafogo), Gabriel Bontempo (Santos), Joao Gomes (Aston Villa), Marlon Gomes (Şahtior Doneţk);
  • Atacanţi: Alisson Santana (Şahtior Doneţk), Allan (Manchester City), Endrick (Real Madrid), Estevao (Chelsea), Raphinha (FC Barcelona), Rayan (Bournemouth). Vinícius Junior (Real Madrid).