David Popovici a plecat la Campionatul European de la Paris: „Îmi fierbe un pic sângele”

Radu Constantin Publicat: 7 august 2026, 9:01 / Actualizat: 7 august 2026, 10:13

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

David Popovici a plecat în această dimineaţă la Paris, acolo unde intră în cursa pentru o medalie la Campionatele Europene, ce se vor desfăşura în perioada 10-16 august. El a anunţat că este posibil să-l vedem şi într-o probă inedită pentru el – ştafetă, cu toate că până acum a concurat doar la 100 şi 200 metri liber.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„100, 200 probele mele individuale si posibil sa înotăm ștafetă. Încă e in the works”, a dezvăluit Popovici.

„Îmi era dor de o competiție mai importantă. Îmi fierbe un pic sângele. Acum sunt foarte puternici competitorii, dacă nu mă înșel au revenit și rușii în comepetiţie, li s-au ridicat restricţiile. Simt deja adrenalina, o simt de o săptămână, e foarte importantă, pe mine mă ajută să performez și mai bine. Îmi place presiunea. Am zis mereu că Paris îmi poartă un pic de noroc, o să încerc să mă folosesc și de norocul acesta să înot cât pot eu de bine. Știu ce am făcut în bazin, antrenament, ce s-a petrecut în sală, știu munca depusă, dar rezultatul final vreau să fie surpriză, indiferent că e record mondial sau altceva”, a mai spus David Popovici.

El merge acum la Paris, după ce a muncit mult la sală şi a „adunat” masă musculară. Cu 8 kilograme de muşchi în plus, el vrea o nouă medalie de aur: „O să fie un concurs, rapid, puternic. A început adrenalina, abia aştept să concurez”.

Se aşteaptă ca în Franţa să aibă o susţinere masivă a fanilor.

Reclamă
Reclamă

„Am primit mesaje pe reţele de socializare mesaje, că vor veni. Sunt convins că vor fi mulţi români, iar asta mă va face să câştig acolo cinci sutimi”, a mai spus Popvici la plecare.

Componența delegaţiei României pentru CE de la Paris

Sporțivi:
1 Popovici David – CS Dinamo București
2 Dinu Patrick – CSM Constanța
3 Popescu Denis – CS Dinamo
4 Mihalache Vlad- CSA Steaua
5 Proca Theodor- CSM Pitești
6 Badea Robert- CSA Steaua
7 Coman Darius- CSM Corona
8 Sțate Matei – CSA Steaua
9 Andrieș Eric – CSM Constanţa
10 Consțantinescu Alexandru – CS Olimpia Bucureşti
11 Iordache Tudor – CSM Constanţa

Anțrenori: Adrian Rădulescu, Razvan Florea, Bogdan Stroe, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru, Iulia Becheru.

Reclamă

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:02

Nuno Campos, ofertă de la un club care s-a bătut pentru preliminariile UEFA Champions League. Andrei Nicolescu a recunoscut

8:33

Mihai Stoica, declaraţia care îl va enerva pe Gigi Becali: „N-am ținut cu o echipă românească în Europa cum am ținut cu Craiova”

8:31

Ce a făcut Laurenţiu Reghecampf la Esperance Tunis, imediat după ce Gigi Becali l-a anunţat ca noul antrenor de la FCSB

8:08

Promisiunea incredibilă de zeci de milioane de euro făcută de Laurenţiu Reghecampf faţă de Gigi Becali

23:49 20 sept.

Fede Valverde s-a accidentat la duelul pentru care Kang-In Lee nu a primit nici galben! Anunţul lui Real Madrid

23:38 20 sept.

Andrei Nicolescu a oferit imaginea serii după Dinamo – Farul Constanţa 4-0

1 Primele 2 mutări pe care Laurenţiu Reghecampf le face la FCSB 2 EXCLUSIVGigi Becali a spus când va deveni Laurenţiu Reghecampf oficial antrenorul FCSB-ului: „S-a rezolvat” 3 Denis Alibec, eliminat într-un mod incredibil în pauza meciului Dinamo – Farul, după un scandal uluitor! 4 Anunţul făcut de Dan Petrescu la scurt timp după ce Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu FCSB 5 Mihai Stoica, anunţ de ultimă oră despre Denis Drăguş, după accidentarea din meciul cu Craiova: „Mai rău decât ieri” 6 Singurul jucător al Barcelonei criticat dur în startul de sezon perfect: „Încearcă, dar degeaba! Nu e un star!”
Citește și