David Popovici revine în competiţii! Înotătorul român a plecat joi în Polonia pentru a participa la ”Memorialul Marek Petrusewicz”, competiţie care se va desfăşura la Wroclaw, în bazin de 25 de metri, a anunţat CS Dinamo.
La Wroclaw, elevul antrenorului Adrian Rădulescu va înota patru probe: 50, 100, 200 liber şi 50 fluture, relatează news.ro.
David Popovici revine în competiţii!
Sportivul îşi continuă astfel pregătirile în vederea participării la Campionatul European în bazin de 25 de metri de la Bucureşti/Otopeni, programat în perioada 5-10 decembrie 2023.
Pe 7-8 octombrie, David Popovici a concurat la ”Memorialul Michel Bally” la Nyon (Elveţia), de asemenea în bazin de 25 de metri, unde a câştigat patru medalii de aur: 50, 100, 200 şi 400 de metri liber.
David Popovici, exemplu de modestie! Cum a fost surprins dublul campion mondial într-o staţie de autobuz: „O minune de băiat”
David Popovici e un exemplu de modestie. Dublul campion mondial din 2022 a fost surprins într-o staţie de autobuz. Având în vedere programul strict pe care îl are, David Popovici mânca în staţia de autobuz.
David Popovici a devenit campion mondial în 2022 în probele de 100 şi 200 de metri liber. Din păcate, la Campionatele Mondiale de anul acesta, care au fost transmise exclusiv în AntenaPLAY, înotătorul român nu a mai reuşit să îşi adjudece un titlu mondial.
David Popovici a obţinut locul 4 în proba de 200 de metri şi locul 6 în proba de 100 de metri de la Campionatele Mondiale de Înot de la Fukuoka, din acest an.
„L-am întâlnit într-o staţie de autobuz, la masa de prânz. Îl privesc cu multă admiraţie pe tânărul acesta formidabil. Un campion, un om inteligent, extrem de muncitor, umil şi cu picioarele pe pământ. E un exemplu nu doar pentru generaţia sa, ci pentru întreaga societate. Să nu te opreşti, David Popovici.