Rivalul lui David Popovici a dat totul în finala la 200 m liber, dar n-a fost de ajuns: „Ăsta e nivelul acum”

Dan Roșu Publicat: 15 august 2026, 9:53

Comentarii
Rivalul lui David Popovici a dat totul în finala la 200 m liber, dar n-a fost de ajuns: „Ăsta e nivelul acum

David Popovici şi James Guy, în semifinalele de la 200 m liber de la Paris - Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

James Guy (30 de ani) era considerat de specialişti principalul rival al lui David Popovici din finala la 200 m liber de la Campionatele Europene de la Paris.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Englezul a explicat ce tactică a abordat pentru a-l opri pe fenomenul din România. Jimmy şi-a propus să nu-l lase pe David să se desprindă până înainte de ultimii metri, pentru a încerca apoi un atac decisiv.

Tactica lui James Guy din finala la 200 m liber câştigată de David Popovici

Guy a riscat şi a pierdut. Pentru că Popovici a avut o cursă excelentă, pe care a condus-o în permanenţă şi care i-a adus aurul. Iar efortul depus de James l-a costat pe final, când a fost depăşit şi de Tomas Navikonis, pierzând astfel argintul. Britanicul speră însă să îşi ia revanşa peste 2 ani, la Jocurile Olimpice.

„M-am uitat la el și mi-am zis: nu pleacă nicăieri până la ultimii 15, 20 de metri. Dar pur și simplu ăsta e nivelul acum, asta este situația în care mă aflu acum. Cu antrenamentul pe care îl facem, modelul pe care îl avem, cred că totul va merge doar mai bine de aici înainte. Și este un semn excelent, pentru că știu ce am făcut în bazinul de antrenament, știu ce pot face pentru a deveni mai rapid.

Și chestia e că nu vrei să mergi prea repede prea devreme. La urma urmei, anul olimpic contează. Atunci vrei să tragi la capacitate maximă. Nu are rost să faci timpi extrem de rapizi din când în când și apoi să nu-i faci când contează cel mai mult. Dar da, acesta este planul. Întotdeauna încerc să integrezi totul în ciclul olimpic. Deci da, este o perioadă foarte interesantă. Știu că sunt în formă bună”, a spus Guy, conform Swimming World Magazine.

Reclamă
Reclamă

Popovici a câştigat cursa fără emoţii, conducând de la început şi până la final, când cronometrul s-a oprit la 1:44.15. Medalia de argint a fost câştigată de lituanianul Tomas Navikonis (1:44.55), iar pe locul trei s-a clasat britanicul James Guy, cu timpul 1:44.87.

David Popovici a intrat în istoria înotului

David Popovici (21 de ani) a devenit primul înotător din istorie care a reuşit tripla aur la 100 metri liber-aur la 200 metri liber la Campionatele Europene. 1:44:15 a fost timpul cu care David Popovici a câştigat finala la 200 metri liber la Europenele de acum, de la Paris.

Doar doi înotători mai reuşiseră dubla aceasta, în istorie, pe lângă David Popovici, care e singurul acum cu această triplă. Este vorba despre olandezul Pieter van den Hoogenband şi germanul Peter Nocke.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:44

Ce „a furat” Radu Drăguşin de la Cristiano Ronaldo când juca la Juventus: „Eram acolo cu ei la mese”

9:28

Cristian Romero şi-a anunţat plecarea de la Tottenham

9:14

Doliu în sportul din România. A murit Mircea Abraham

9:03

Rapid – Dinamo, LIVE TEXT (21:30). Se joacă pentru locul 1 cu casa închisă!

8:54

E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie”

8:47

Nadia Comăneci, mesaj emoţionant pentru David Popovici: „Un motiv de mândrie pentru România”

1 Mourinho a decis! Doi jucători, out de la antrenamente și scoși la vânzare! Real face record: peste 200 de milioane de euro 2 „Doar asta i-a mai rămas!” Reacția incredibilă a spaniolilor, după ce David Popovici a câștigat un nou aur 3 Patronul cu Bentley din fotbalul românesc, luat la rost de jucători, în vestiar: „Bă, tu nu ne dai salariile? Cum e posibil?” 4 Gigi Becali a anunțat o schimbare majoră la FCSB: „Nu mai suflă nimeni”. Ce se va întâmpla de la meciul următor 5 Transfer pentru Florinel Coman. Merge să se bată cu Radu Drăguşin! 6 Ce înălţime are David Popovici, ce greutate are şi cât poartă la picior. Detalii inedite: de ce trezeşte mereu la 4:30
Citește și