Emoții uriașe pentru Barkov! A ieșit de pe gheață în al doilea meci în NHL după accidentarea care l-a ținut pe bară aproape un an
Aleksander Barkov și Florida Panthers au mari emoții. Centrul finlandez a fost nevoit să iasă de pe gheață în a doua perioadă a meciului de pe terenul lui San Jose Sharks. În timpul unui powerplay, Barkov a luptat pentru puc la marginea terenului și a căzut lângă mantinelă.
Imediat, finlandezul a ieșit de pe gheață și și-a aruncat mănușile în timp ce se îndrepta către vestiare. Barkov se afla la doar al doilea meci de la revenire. El a ratat în totalitate sezonul trecut, după operații la ligamentul colateral medial și la ligamentul încrucișat anterior.
Aleksander Barkov s-a accidentat în meciul cu San Jose Sharks
Paul Maurice, antrenorul lui Panthers, a anunțat la conferința de presă că Barkov va efectua mai multe teste în cursul zilei de vineri. În acest moment nu se știe gravitatea accidentării finlandezului, dar se pare că nu are legătură cu accidentarea din sezonul trecut.
Aleksander Barkov immediately leaves the ice in pain after an awkward fall pic.twitter.com/Anli2nv5LQ
— Sportsnet (@Sportsnet) October 2, 2026
Chiar dacă nu a evoluat deloc în sezonul 2025/26 pentru Florida Panthers, Barkov a revenit pe gheață în luna mai, atunci când a participat alături de Finlanda la Campionatul Mondial din Elveția, acolo unde a cucerit medalia de aur. El a marcat în acel turneu 3 goluri și a oferit 8 assisturi și a fost căpitanul echipei.
Aleksander Barkov jucase 20 de minute și în primul meci al sezonului, cu Carolina Hurricanes, câștigat de campioana sezonului trecut cu 1-0, în overtime.
Florida Panthers, care a ratat play-off-ul sezonului trecut din cauza numărului mare de accidentări, a pierdut și al doilea meci al sezonului. San Jose Sharks s-a impus cu 4-3 pe teren propriu, în overtime. Golul victoriei a fost marcat de Luca Cagnoni.
NHL revine în acest weekend LIVE în AntenaPLAY. În noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 02:00, va avea loc meciul dintre Washington Capitals şi Tampa Bay Lightning. Duminică seară, de la ora 20:00, se joacă meciul dintre Winnipeg Jets şi Detroit Red Wings.