Ana Bogdan s-a calificat dramatic în turul 2 al turneului de la Madrid. Românca a învins-o pe Anna Bondar, cu 4-6, 6-4, 7-6, într-un meci în care a fructificat abia a şasea minge de meci.
Meciul a durat trei ore şi 32 de minute şi ocupanta locului 61 WTA a avut o revenire spectaculoasă în setul decisiv. Ea a fost condusă cu 5-2, a trecut în avantaj, 6-5, iar în următorul game în care s-a aflat la primire, a irosit cinci mingi de meci.
Ana Bogdan s-a calificat dramatic în turul 2 de la Madrid
În tie-break, Ana Bogdan nu a mai avut emoţii prea mari. S-a impus la 2 şi s-a calificat în turul secund la Madrid, acolo unde se va duela cu Shelby Rogers. Aceasta este a doua întâlnire dintre cele două jucătoare. Tot în 2023, Ana s-a impus la Dubai, cu 7-6, 6-3.
Pentru Ana Bogdan, aceasta este prima victorie pe tabloul principal de la Madrid. Ea s-a mai aflat în trei rânduri în calificări şi a mai ajuns pe tabloul principal doar în 2021, atunci când pierdea cu Anastasija Sevastova.
Pentru accederea în turul doi, Ana Bogdan va primi 27.045 de euro.
Ons Jabeur s-a retras de la turneul de la Madrid
Ons Jabeur, locul 4 mondial, s-a retras de la turneul WTA 1000 de la Madrid, unde era deţinătoarea titlului. Jabeur s-a accidentat la gambă, sâmbătă, în semifinale la turneul de la Stuttgart, în meciul cu Iga Swiatek.
„Am o mică ruptură la gambă şi am nevoie de mai mult tmp ce recuperare. Sunt tristă să vă anunţ că nu voi putea să-mi apăr titlul la Madrid”, a spus sportiva.
O altă sportivă de top care s-a retras de la Madrid este fostul număr 1 mondial, Karolina Pliskova, din Cehia.
- Ana Bogdan – Anna Bondar 4-6, 6-4, 7-6
- Bogdan e în turul 2 la Madrid
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Irina Begu s-a căsătorit în acest weekend cu antrenorul ei, Victor Crivoi
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Aryna Sabalenka, out de la Toronto, după un meci maraton. Jessica Pegula, eliminată şi ea
- Virginia Ruzici nu uită cei 14 ani de colaborare cu Simona Halep: „O personalitate de excepţie”
- Favoritele defilează la Toronto, în ciuda ploii! Victorii fără emoții pentru Sabalenka, Swiatek și Pegula
































