Carlos Alcaraz, eliminat încă din turul 3 de la Shanghai. Spaniolul şi-a ieşit din minţi: „Nu pot juca aşa”
Carlos Alcaraz a părăsit prematur turneul ATP Masters 1000 de la Shanghai. Spaniolul a fost învins luni de Zizou Bergs, numărul 39 ATP. Partida a durat 2 ore şi 3 minute şi s-a încheiat cu scorul de 7-5, 7-6(4) în favoarea jucătorului din Belgia.
Carlos Alcaraz venea la Shanghai după o serie de şapte victorii la rând, începută cu succesul de la Laver Cup şi continuată cu cele şase victorii de la Tokyo, acolo unde a cucerit titlul săptămâna trecută.
Carlos Alcaraz, eliminat încă din turul 3 de la Shanghai
Primul care a făcut break-ul a fost Bergs, la 2-2, dar Alcaraz a răspuns imediat şi a restabilit egalitatea. După ce şi-a pierdut serviciul pentru a doua oară, la 5-5, spaniolul a mers la banca sa extrem de nervos şi a început să strige:
„Nu înţeleg nimic. E imposibil. Nu pot juca aşa”, s-a plâns Alcaraz, care a pierdut în cele din urmă setul, după ce salvase trei mingi de set în game-ul 11. al meciului.
Setul secund a fost extrem de echilibrat. Până la 5-5, niciun jucător nu a pierdut pe propriul serviciu. Primul break a fost reuşit din nou de Bergs, dar Alcaraz nu s-a pierdut cu firea şi a reuşit să trimită setul secund în tiebreak.
Acolo însă, Zizou Bergs a jucat mai bine şi a reuşit să se impună cu 7-4, obţinând şi calificarea în optimile de finală de la Shanghai, dar şi cea mai importantă victorie a carierei.
Bergs îşi aşteaptă acum adversarul din optimile de finală, urmând să joace împotriva câştigătorului dintre Tommy Paul (17 ATP) şi Valentin Vacherot (14 ATP). De partea cealaltă, Carlos Alcaraz revine în Europa după un titlu cucerit la Tokyo, dar cu dezamăgirea de la Shanghai.