Carlos Alcaraz nu va participa la turneul Masters de la Toronto

Alex Ioniță Publicat: 22 iulie 2025, 11:40

Comentarii
Carlos Alcaraz nu va participa la turneul Masters de la Toronto

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, învins în finala de la Wimbledon pe 13 iulie, s-a retras de la Masters 1000 de la Toronto (27 iulie-7 august) pentru a se odihni după Grand Slam-ul de la Londra, au anunţat luni organizatorii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Spaniolul în vârstă de 22 de ani, de cinci ori câştigător de Mare Şlem, a pierdut în finală în faţa numărului 1 mondial Jannik Sinner, în timp ce încerca să obţină al treilea titlu consecutiv pe iarba londoneză.

Carlos Alcaraz a anunțat că nu va participa la turneul Masters de la Toronto

„Am făcut totul pentru a fi pregătit la timp pentru acest turneu, care îmi place în mod deosebit, dar acest lucru vine un pic prea devreme în recuperarea mea de la Wimbledon”, a declarat Alcaraz într-un comunicat, notează news.ro.

Jannik Sinner şi Novak Djokovici (locul 6) au invocat aceeaşi nevoie de odihnă pentru a-şi justifica absenţele, anunţate duminică de organizatori.

La aceste absenţe se adaugă cele ale britanicului Jack Draper (5), accidentat, precum şi a americanului Sebastian Korda (33), accidentat la picior, şi a polonezului Hubert Hurkacz (38), accidentat la genunchi.

Reclamă
Reclamă

Și Jannik Sinner și Novak Djokovic și-au anunțat absența de la Toronto

Organizatorii turneului Masters 1.000 de la Toronto, programat în perioada 27 iulie-7 august, au anunţat forfait-ul liderului mondial Jannik Sinner, recent câştigător al turneului de la Wimbledon, precum şi cele ale sârbului Novak Djokovic şi britanicul Jack Draper, informează cotidianul L’Equipe.

Sinner a câștigat turneul de la Wimbledon după o finală superbă, împotriva lui Carlos Alcaraz. Italianul a cedat primul set, scor 4-6, însă a revenit excelent în meci și s-a impus în următoarele 3: 6-4, 6-4, 6-4.

Jannik Sinner şi Djokovic şi-au declinat participarea, anunţând organizatorii că se recuperează după Wimbledon. Sinner a câştigat trofeul turneului londonez de Mare Şlem, în timp ce Djokovic, nr.6 mondial, a fost eliminat în semifinale.

Reclamă

Djokovic a ratat finala de la Wimbledon după ce a cedat chiar în fața lui Jannik Sinner. Cu scorul de 6-3, 6-3, 6-4 s-a impus liderul mondial, în fața sârbului.

Jack Draper va rata şi el competiţia canadiană din cauza unei accidentări la braţul stâng. Britanicul, nr.5 mondial, a fost eliminat în turul 2 la Wimbledon de Marin Cilic.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:29

BREAKING NEWSOctavian Popescu pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „I-am dat voie”

19:24

Ce se întâmplă cu transferul lui Mamoudou Karamoko de la Dinamo. Anunţul lui Andrei Nicolescu: „Mai mult de 600.000 de euro”

19:10

Simona Halep a felicitat-o pe Elena Rybakina, după ce s-a schimbat liderul mondial la US Open: „Bine ai venit în club”

19:09

Mihai Rotaru a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Ștefan Baiaram la PAOK

19:06

„Avem nevoie de el”. Lewis Hamilton a spus totul despre relaţia cu Charles Leclerc, înaintea Marelui Premiu al Spaniei

18:57

PSV – Șahtior și Fenerbahce – AS Roma LIVE SCORE (19:45). Ce se întâmplă cu Dennis Man. De la 22:00 joacă Bayern și Man United

1 Şoc în Anglia: Erling Haaland a început discuţiile pentru transfer şi a ales între Real Madrid şi Barcelona! 2 Transfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul 3 Gigi Becali schimbă foaia la FCSB: „Cea mai mare ţeapă! În viaţa mea nu o să mai fac asta” 4 Decizia lui Octavian Popescu după ce nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mihai Stoica: „Cea mai bună variantă” 5 VIDEOBernadette Szocs, cea mai dramatică victorie a carierei. Meci nebun cu prietena Sofia Polcanova, la WTT Champions Macao 6 Miliardarul care a făcut istorie cu Rapid revine acţionar! Dan Şucu ar urma să cedeze o parte din club
Citește și