Australian Open 2022 | Simona Halep a dezvăluit după meciul cu Magdalena Frech, 6-4, 6-3, că unul din visurile ei este să ajungă în finala de la Australian Open 2022. Ea a mau reușit performanța la Antipozi, în 2018, dar a fost învinsă de Caroline Wozniacki.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Nu ştiu ce să zic de finală. Este unul dintre visurile mele să ajung acolo, dar ştiu că este dificil şi nu o să mă gândesc la asta, iau zi cu zi. Nu cred că sunt la cel mai înalt nivel, ca în trecut, dar mă simt bine, încrezătoare că jocul e acolo, că mişcarea e acolo, psihic sunt destul de puternică.

Australian Open 2022 | Simona Halep țintește finala de la AO

Nu a fost cea mai bună zi a mea pe teren, azi, dar a fost primul meci al unui grand slam şi nu e niciodată uşor. Mă simt confortabil totuşi, mă simt bine şi simt că sunt într-o condiţie bună. Meciurile de la finalul anului trecut, de la turneele mici m-au ajutat, am făcut câteva meciuri bune şi mi-am recăpătat încrederea.

Am început anul într-o formă bună. Am avut întotdeauna senzaţia că urmăresc ceva, chiar şi atunci când eram numărul 1 mondial, întotdeauna urmăream să câştig turnee, uneori un loc mai bun în clasament, dar nu aşa mult”, a spus Simona Halep.

Australian Open 2022 | Simona Halep – Beatriz Haddad Maia, în turul 2

Până la finală, Simona va juca în turul 2 cu Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA, care a trecut cu scorul de 3-6, 6-2, 6-3, pe Katie Volynets din SUA.

Halep, 30 de ani, şi Hadad Maia, 25 de ani, s-au mai întâlnit o dată, în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, ediţia din 2017, când românca s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3.

Sportiva braziliană nu a trecut niciodată de turul al doilea la un grand slam. Cea mai bună clasare a ei a fost locul 58 mondial, în 2018.

Simona Halep, turneu de neuitat la Australian Open 2018

Simona Halep a pierdut finala cu Caroline Wozniacki de la AO 2018, după ce a condus în decisiv cu 4-3 şi break în faţă. A fost un duel epuizant, în urma căruia Simo a ajuns deshidratată pe patul de spital.

Înainte, ea a mai avut parte de două meciuri uriaşe, în turul 3, cu Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13) şi în semifinale cu Angelique Kerber (6-3, 4-6, 9-7). În ambele partide, Simo a salvat mingi de meci.