Carlos Alcaraz s-a retras de la turneul de la Madrid

Publicat: 24.04.2025, 14:15.

Carlos Alcaraz

Carlos Alcaraz nu va participa la Madrid

Carlos Alcaraz, în timpul unui meci - Profimedia Images

Carlos Alcaraz nu va juca anul acesta la turneul Madrid Open din cauza unor probleme medicale, informează Marca.

Reclamă

Cvadruplul câştigător de Grand Slam a suferit un disconfort la aductori la piciorul drept în timpul setului doi al finalei de la Barcelona Open, meci pierdut în faţa lui Holger Rune. De fapt, el a fost nevoit să primească asistenţă fizioterapeutică pentru a putea continua meciul.

Carlos Alcaraz s-a retras de la turneul de la Madrid

„După câteva alergări, am simţit ceva la aductorul drept, s-au declanşat semnalele de alarmă şi a fost dificil să-mi menţin concentrarea pe joc”, a explicat Alcaraz.

Spaniolul aştepta rezultatele testelor medicale pentru a evalua amploarea exactă a afecţiunii, după cum a comentat în timpul evenimentelor sale de la Madrid din aceste zile, la Gala Laureus.

În urma unui RMN, s-a stabilit că Alcaraz nu va participa la turneul de la Madrid, unde era cap de serie numărul doi.

El se va concentra acum pe recuperarea sa în vederea turneului de la Roland Garros (de la 25 mai la 8 iunie). Înainte de aceasta, dacă se recuperează, el ar putea juca la Mastersul de la Roma (7-18 mai).

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    13:56

    Surpriza uriaşă anunţată de Ionuţ Negoiţă! Dan Şucu va pleca de la Rapid: „Se adună multe lucruri”

    13:50

    EXCLUSIVNadia Comăneci mai poate face şi la 63 de ani exerciţiul cu care a luat aurul la bârnă, la Montreal

    13:04

    Surpriza anunţată de Adrian Mutu! Ce spune „Briliantul” despre plecarea lui Marius Şumudică de la Rapid

    12:55

    Totul despre Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I/A. Programul complet al României

    12:43

    Cât trebuie să plătească Real Madrid pentru Xabi Alonso. Clauza de reziliere a antrenorului de la Leverkusen

    12:21

    Ce s-a întâmplat în autocarul Rapidului după ce Marius Şumudică i-a anunţat pe fani că pleacă de la club

    1 Şefii Rapidului au ales deja noul antrenor, după ce Marius Şumudică şi-a anunţat demisia. Vine la pachet cu primul transfers 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 „E periculos cu cei mari”. Italienii, laude la scenă deschisă pentru Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventuss 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 Andrei Nicolescu a anunţat revoluţia la Dinamo: „Vom aduce 10-12 jucători”s