Jaqueline Cristian, victorie în prima rundă a calificărilor al turneului de la Roma! A învins-o pe Hailey Baptiste în 3 seturi

Alex Ioniță Publicat: 6 mai 2024, 21:17

Comentarii
Jaqueline Cristian, victorie în prima rundă a calificărilor al turneului de la Roma! A învins-o pe Hailey Baptiste în 3 seturi

Jaqueline Cristian / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca Hailey Baptiste cu 4-6, 7-5, 6-3, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jaqueline Cristian (25 ani, 68 WTA), principala favorită a tabloului preliminar, s-a impus după două ore şi 33 de minute.

Jaqueline Cristian, victorie în prima rundă a calificărilor al turneului de la Roma!

Baptiste (22 ani, 106 WTA) câştigase primul său meci direct cu românca, în 2021, în calificări la Berlin, cu 6-3, 6-1, notează agerpres.ro.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 8.030 de euro şi 20 de puncte WTA, iar în turul final al calificărilor o va înfrunta pe franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva (23 ani, 88 WTA). Gracheva a câştigat ambele confruntări directe cu Jaqueline Cristian, cu 6-4, 6-2, în 2019, în finala de la Chiasso, şi cu 6-2, 6-1 în primul tur la Bad Homburg.

Pe tabloul principal de află alte trei românce, Sorana Cîrstea, care va juca direct în turul secund cu învingătoarea dintre americanca Taylor Townsend şi o adversară venită din calificări, Ana Bogdan, care o va înfrunta în primul tur pe canadianca Leylah Fernandez, şi Irina Begu, care va primi în primul tur replica unei jucătoare venite din calificări.

Reclamă
Reclamă

Jaqueline Cristian, eliminată de Danielle Collins în turul 3 al WTA Madrid Open

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost eliminată de americanca Danielle Collins cu 3-6, 6-4, 6-1, duminică, în runda a treia a turneului WTA Madrid Open, de 1.000 de puncte, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro.

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după două ore de joc în faţa celei mai în formă jucătoare din circuit, care a ajuns astfel la 15 victorii consecutive (titluri câştigate la Miami şi Charleston).

Românca a câştigat primul set, cu 6-3, iar apoi a jucat de la egal la egal cu adversare în actul secund, diferenţa fiind făcută de un break al americancei în ultimul ghem (4-6).

Reclamă

Danielle Collins Collins (30 ani, 15 WTA), autoare a 8 aşi, a reuşit să facă diferenţa în setul decisiv, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1, notează agerpres.ro.

Jaqueline Cristian va primi un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA pentru evoluţia sa.

Înapoi la Homepage
Reclamă

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:16

„Plec dacă nu mă respectaţi”. Daniel Pancu a început să ţipe la conferinţă, după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty”

23:39 7 aug.

Angelescu a intervenit după UTA – Rapid: „Penalty!”. A anunţat cu ce jucător negociază pentru transfer

23:28 7 aug.

„Arbitrul știe că a greșit!” Stojilkovic a spus clar ce s-a întâmplat la faza penalty-ului din prelungiri

23:25 7 aug.

După 4 meciuri cu Pancu, Alex Dobre a numit diferenţa faţă de perioada Gâlcă

23:14 7 aug.

Pancu, cucerit de noua achiziție după primul meci: „Nu ai cum să dai greș cu așa jucător!” Ce spune de penalty-ul cerut

23:11 7 aug.

FotoRapid a cerut penalty la ultima fază a meciului cu UTA! Săpunaru, verdict imediat: „Se vede clar”

1 Zeljko Kopic, rivalul lui Dinamo: croatul este pe lista unui club de top din Liga 1 2 Transfer la Dinamo. Jucător de naţională, acord pentru trei ani! 3 FotoCum arată acum Cătălina Ponor, la 9 ani de la retragerea din gimnastică. Imaginile vorbesc de la sine 4 Ce au făcut Elias Charalambous şi Mihai Pintilii la meciul de debut 5 EXCLUSIV„Bomba anului” Bănel Nicoliță a anunțat mutarea cu care Gigi Becali va da lovitura la FCSB: „Cinci campionate la rând” 6 Lovitură de teatru! S-a blocat transferul lui Assad Al Hamlawi, iar acum negociază cu un alt golgheter din Liga 1
Citește și