Rafael Nadal, eliminat în turul 2 la turneul de la Barcelona! A cedat cu 5-7, 1-6 în fața lui Alex de Minaur

Alex Ioniță Publicat: 17 aprilie 2024, 20:11

Comentarii
Rafael Nadal, eliminat în turul 2 la turneul de la Barcelona! A cedat cu 5-7, 1-6 în fața lui Alex de Minaur

Rafael Nadal / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, în prezent pe locul 644, a fost eliminat miercuri, în turul 2 al turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.782.960 de euro, după ce s-a înclinat în două seturi, 5-7, 1-6, în faţa australianului Alex De Minaur (11 ATP, favorit nr. 4).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De Minaur s-a impus la capătul unei partide de aproape două ore, în care a reuşit doi aşi şi a comis trei duble greşeli, spaniolul făcând o singură dublă greşeală şi neavând vreun as.

Rafael Nadal, eliminat în turul 2 la turneul de la Barcelona

Aşa cum se ştie, luni, în primul tur, Nadal, la primul său meci oficial după mai bine de trei luni, îl învinsese pe italianul Flavio Cobolli în două seturi, 6-2, 6-3, notează agerpres.ro.

Nadal, în vârstă de 37 de ani, cu 22 de titluri de Mare Şlem câştigate, care a coborât pe locul 644 mondial, a declarat pe rând forfait pentru turneele de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: „Corpul meu nu îmi mai permite”.

Spaniolul, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, în timpul Grand Slam-ului de la Roland Garros, a jucat doar trei meciuri oficiale de la accidentarea sa în turul al doilea de la Australian Open 2023. Asta s-a întâmplat în luna ianuarie, la Brisbane, unde a fost eliminat în sferturile de finală.

Reclamă
Reclamă

Rafael Nadal se luptă de ani de zile cu accidentările care îl împing inevitabil spre retragere. Barcelona era unul dintre turneele sale favorite, pe care spaniolul l-a câştigat de 12 ori, prima oară în 2005, înaintea primului său trofeu de la Roland Garros.

De Minaur va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe germanul Daniel Altmaier (66 ATP) şi francezul Arthur Fils (36 ATP).

Alte rezultate de miercuri:
Alejandro Davidovich (Spania/N.11) – Tomas Machac (Cehia) (forfait Machac)
Marco Trungelliti (Argentina) – Nicolas Jarry (Chile/N.9) 7-6 (7/5), 6-3
Casper Ruud (Norvegia/N.3) – Alexandre Muller (Franţa) 6-3, 6-4
Roberto Bautista (Spania) – Andrea Vavassori (Italia) 4-6, 6-3, 6-1
Jordan Thompson (Australia/N.14) – Jaume Munar (Spania) 6-4, 2-6, 6-4
Dusan Lajovic (Serbia) – Ugo Humbert (Franţa/N.6) 6-4, 6-4
Fabian Marozsan (Ungaria/N.17) – Luca Van Assche (Olanda) 6-0, 3-2 (forfait Van Assche).

Reclamă

Rafael Nadal şi Novak Djokovic, în acelaşi avion spre Indian Wells!

Novak Djokovic a postat pe contul său de Twitter o fotografie în care apare alături de marele său rival, Rafael Nadal.

Contul oficial al circuitului ATP nu a ratat ocazia de a lansa o provocare pentru internauţi: „Imaginează-ţi că eşti în acest avion. Ce faci?”, au scris cei de la ATP Tour.

Tennys Sandgren, sfertfinalist în două rânduri la Australian Open, a venit cu o replică genială: „Aş pierde în primul tur”, a scris americanul de 32 de ani care se află pe locul 274 ATP în acest moment.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:22

Gigi Becali n-a rezistat: Karlo Muhar a „comis-o” în FCSB – Petrolul şi a fost înlocuit la pauză

22:09

România s-a calificat în optimile Campionatului European. Victorie clară cu Turcia pentru „tricolori”

21:51

LIVE TEXTFCSB – Petrolul 2-1. Roş-albaştrii au întors rezultatul! Korenica, primul gol la echipa lui Becali

21:40

Bosniacii sunt încrezători înaintea duelului cu România: „Hagi are deja motive de îngrijorare”

21:38

Meriton Korenica a „spart gheaţa”: primul gol la FCSB, după o gafă monumentală în apărarea Petrolului

21:21

LIVE SCOREInter 2-2 Udinese e ACUM. Remontada pentru echipa lui Chivu

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Dinamo îi prelungeşte contractul unuia din cei mai importanţi jucători! Anunţul lui Nicolescu: „Cu siguranţă” 4 Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lui Juventus! Spalletti a luat decizia 5 Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar” 6 Barcelona vrea încă un campion mondial, dar se luptă cu Manchester United și Liverpool pentru transfer
Citește și