Rafael Nadal s-a retras de la Australian Open 2024. Matadorul a făcut anunţul pe reţelele de socializare, explicând că obiectivul său este să fie la nivelul său maxim la intrarea în perioada turneelor de zgură. Motivul retragerii estre o mică ruptură musculară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un muşchi care, după cum ştiţi, m-a îngrijorat. Odată ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN şi am o ruptură mică pe un muşchi, nu în aceeaşi parte unde am avut accidentarea şi asta e o veste bună.

Rafael Nadal s-a retras de la Australian Open 2024

În momentul de faţă nu sunt pregătit să concurez la nivelul maxim în meciuri de 5 seturi. Voi merge înapoi în Spania pentru a mă duce la doctor, pentru a mă trata şi a mă odihni”,  a spus Rafa.

După ce Nadal şi-a anunţat retragerea, vom avea parte de prima ediţie de Australian Open fără Nadal şi Roger Federer, din 1999 până acum.

„Am muncit mereu din greu de-a lungul anului pentru această revenire și după cum am menționat mereu, obiectivul meu este să fiu la nivelul meu maxim în 3 luni.

În ciuda veștilor triste pentru mine legate de neputința de a juca în fața mulțumii fantastice de la Melbourne, asta nu e o veste foarte proastă, iar noi rămânem pozitivi în privința evoluției pentru restul sezonului.

Chiar voiam să joc în Australia și am avut șansa să joc câteva meciuri care m-au făcut foarte fericit și pozitiv. Mulțumesc pentru toată susținerea și ne vedem curând! Rafa”, a fost mesajul lui Nadal.

Rafael Nadal, prima înfrângere de la revenirea pe teren

Rafael Nadal a suferit prima înfrângere de la revenirea pe teren! „Matadorul” a fost învins de australianul Jordan Thompson, după ce a avut 3 mingi de meci.

Meciul s-a încheiat la Brisbane după miezul nopţii. Nadal şi Jordan Thompson au jucat timp de 3 ore şi 25 de minute. Este cea mai mare victorie din cariera lui Jordan Thompson (locul 55 ATP), Nadal fiind deţinătorul a 22 de turnee de Grand Slam.

Până la meciul cu Thompson, Nadal i-a învins pe austriacul Dominic Thiem şi pe compatriotul lui Thompson, Jason Kubler, de care a trecut cu 6-1, 6-2.