După o victorie cu emoții în runda inaugurală, Novak Djokovic a fost eliminat în turul al doilea în cadrul Mastersului de la Paris, competiție pe care a câștigat-o de șapte ori în impresionanta sa carieră.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sportivul în vârstă de 39 de ani a fost învins de ocupantul locului 83 mondial, Rinky Hijikata, care s-a impus în trei seturi în fața jucătorului clasat pe locul 11 în ierarhia ATP.

Novak Djokovic, eliminat de Rinky Hijikata

Novak Djokovic s-a oprit în turul al doilea în cadrul Mastersului de la Paris, după ce a fost eliminat de australianul Rinky Hijikata, ocupant al locului 83 în ierarhia ATP.

Clasat pe locul 11 în ierarhia mondială, Nole a fost învins în trei seturi, scor 6-2, 3-6, 3-6, la capătul unui meci ce a durat două ore și 16 minute. Tot în aceeași zi a fost eliminat și Daniil Medvedev.

Rusul a cedat în fața lui Ignacio Buse (22 de ani, locul 33 mondial), care a obținut o victorie în două seturi, scor 6-4, 6-4, după o oră și 40 de minute de joc.