Roland Garros 2023 | Finala Novak Djokovic – Casper Ruud 7-6, 6-3, 7-5. Sârbul a câştigat al 23-lea Garnd Slam din carieră şi a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie.
Pentru sârb, aceasta a fost a treia victorie la Roland Garros. Nole va câștiga al 23-lea turneu de Grand Slam al carierei și l-a depăşit în clasament pe Rafael Nadal.
Djokovic este, la 36 de ani, primul om din istorie cu 23 de titluri majore în palmares. Campionul sârb are zece titluri cucerite la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), şapte la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi trei la US Open (2011, 2015, 2018). Djokovic este primul tenisman care a câştigat de cel puţin trei ori fiecare turneu de Mare Şlem. El este, de asemenea, şi cel mai vârstnic campion de la Roland Garros.
Djokovic, aflat în prezent pe locul al treilea în lume, va redeveni lider mondial, luni, când va fi publicat următorul clasament ATP. Până acum sârbul era la egalitate cu spaniolul Rafael Nadal, în privinţa titlurilor de Mare Şlem, fiecare având 22. ”Nole” va stabili luni un nou record ca lider mondial, cu 388 de săptămâni pe prima poziţie în lume.
Roland Garros 2023 | Novak Djokovic – Casper Ruud 7-6, 6-3, 7-5
Update 19:25: Novak Djokovic e noul campion de la Roland Garros şi a devenit cel mai titrat jucător din istorie. Victorie în 3 seturi cu Casper Ruud: 7-6, 6-3, 7-5.
Update 19.20: Novak Djokovic conduce cu 6-5 şi serveşte pentru meci.
Update 18:25: Novak Djokovic – Capser Ruud 7-6, 6-3! Nole a câştigat şi setul secund, şi este la un singur set distanţă de câştigarea celui de-al 23-lea trofeu de Grand Slam din carieră.
Update 18:15: Novak Djokovic – Casper Ruud 7-6, 5-2! Sârbul este la un pas de câştigarea celui de-al doilea set din finala Roland Garros.
