Simona Halep şi-a anunţat familia prin SMS că se retrage din tenis: “Nu mai aveam motivație şi energie să fac față presiunii!”

Dragoș Vasile Publicat: 6 august 2022, 17:00

Comentarii
Simona Halep şi-a anunţat familia prin SMS că se retrage din tenis: Nu mai aveam motivație şi energie să fac față presiunii!

Simona Halep, în timpul unui meci / Profimediaimages

Simona Halep (30 ani, 16 WTA) şi-a anunţat familia prin SMS că se retrage din tenis. Totul s-a petrecut după eliminarea de la Doha, de la începutul anului, însă s-a răzgândit. “Simo” și-a regăsit dragostea pentru tenis, iar la scurt timp a început un nou capitol alături de Patrick Mouratoglou.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„A fost un moment în care nu mai știam ce vreau, în adevăratul sens al cuvntului! După Dubai, după ce am pierdut în primul tur, am trimis mesaj familiei și apropiaților mei că nu mai pot să joc tenis, pentru că nu mai aveam motivație, nu mai aveam energia respectivă să pot face față presiunii!

Simona Halep şi-a anunţat familia că se retrage din tenis

Atunci am simțit că trebuie să mă duc la academia lui Patrick! Acolo am simțit că sunt un copil care încă își dorește să mai facă ceva în tenis. Deși eram foarte dezamăgită și nu știam dacă mai pot atinge nivelul cel mare. Pentru că eu nu mai joc tenis ca să câștig un meci sau două, merg până la capăt atunci când joc la un turneu.

La academie am văzut copilașii de acolo, care au 10 – 12 ani, chiar și mai puțin, trezindu-se dimineața cu visul de a deveni foarte buni jucători de tenis. Am luat ca un burete vibe-ul de acolo și l-am pus în interiorul meu. Stau de la 8:00 dimineața la ora 18:00 în academie. Niciodată n-am făcut treaba asta. Dar simt că la vârsta mea am nevoie de așa ceva.

Simona Halep: “Dacă mă dai afară pe ușă, intru pe geam!

Am avut foarte multe momente grele, unde aș fi putut să cedez ușor și să nu mai continui. Dar calitatea pe care eu consider că am avut-o și o am în continuare e că nu cedez atunci când dau de greu!

Reclamă
Reclamă

Adică tot timpul dau 100% și probabil de asta am și reușit. Mulți oameni nu dau 100% pentru că le e teamă că 100% al lor nu e suficient pentru a câștiga un Grand Slam. Și cred că eu am avut asta! Mi se pare o calitate. Dacă mă dai afară pe ușă, intru pe geam!”, a declarat Simona Halep în cadrul podcast-ului BT Talks.

Simona Halep a vorbit despre retragere şi după eliminarea de la Roland Garros 2022

Simona Halep a vorbit despre retragere, după eliminarea de la Roland Garros 2022. Campioana noastră a dezvăluit că s-a gândit serios să își încheie cariera la începutul anului și chiar le comunicase decizia apropiaților săi.

Simona Halep a părăsit Roland Garros 2022 în turul al doilea, după ce a fost învinsă de Qinwen Zheng, scor 6-2, 2-6, 1-6.

Reclamă

“Salutare tuturor, scriu aceste cuvinte pentru că simt că am nevoie să le împărtășesc cu cei cărora le pasă. Ca întotdeauna, mă bucur de un sprijin uriaș din partea fanilor și vreau să vă mulțumesc tuturor. Sunteți minunați! Mă susțineți necondiționat, iar asta înseamnă enorm! În general nu sunt o persoană dramatică și sper să nu sun așa când scriu aceste cuvinte acum.

Ultimele 18 luni au fost foarte grele, emoțional și fizic. După ce am pierdut la Doha, mesajul meu către oamenii foarte apropiați a fost că nu mai pot continua, că am terminat-o cu tenisul. Dar cumva, am reușit să revin și să simt din nou dragostea oferită de tenis, așa că am decis să muncesc din greu și să să fac schimbări semnificative.

Sunt foarte mândră de mine pentru tot ce am făcut în ultima vreme. Am putut să fac asta numai cu ajutorul lui Patrick și vreau să îi mulțumesc pentru că este alături de mine.

Nu îmi stă în caracter să renunț, așa că mâine este o nouă zi și voi fi pregătită să o iau de la capăt. Apropo, acum știu ce înseamnă să ai un atac de panică; nu este ușor, dar acum am trecut peste și deja zâmbesc. Cu dragoste, Simona.”, a scris Simona Halep, pe contul de Instagram.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:23 1 apr.

Bayern Munchen “tremură” înainte de sfertul cu Real Madrid din UCL. Harry Kane ar putea rata manșa tur

23:04 1 apr.

Adrian Bumbescu a făcut anunţul pe care toţi fanii Stelei îl aşteptau: “La anul vom avea drept de promovare”

22:51 1 apr.

După dezamăgirea de la națională, Ionuț Radu primește o veste mare la echipa de club

22:42 1 apr.

Echipele din Premier League au cheltuit 500 de milioane de euro pe comisioane. Cum arată topul

22:26 1 apr.

Ce salariu va avea Gică Hagi la naționala României? Prime imense de calificare la EURO 2028 și Mondialul din 2030

22:18 1 apr.

Gică Hagi e aproape numit pe banca naţionalei, dar Mihai Stoica a propus un alt selecţioner: “Pe el l-aş alege”

1 EXCLUSIV“Ne facem de râs, e o ruşine” Andrei Raţiu a răspuns şi acuzaţiilor la adresa lui legate de Mircea Lucescu! 2 Filipe Coelho a semnat! Anunţul despre antrenorul Universităţii Craiova: “Mult succes” 3 Gigi Becali pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro. Decizia luată de CCR 4 Declaraţia incredibilă a preşedintelui Federaţiei Italiene după dezastrul din Bosnia! Jignire uriaşă 5 Universitatea Craiova dă lovitura! Jucătorul care pleacă în Bundesliga pe 3 milioane de euro: “Negocieri avansate” 6 Gattuso, cu lacrimi în ochi după eliminarea Italiei de la World Cup 2026: “Ceea ce s-a întâmplat este corect”
Citește și