Simona Halep visează să câştige Roland Garros şi face anunţul aşteptat de toţi fanii: „În sfârşit!”

Dan Roșu Publicat: 17 mai 2022, 13:23

Comentarii
Simona Halep visează să câştige Roland Garros şi face anunţul aşteptat de toţi fanii: „În sfârşit!

Simona Halep, la o conferinţă de presă / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Simona Halep visează să câştige Roland Garros pentru a doua oară în carieră. Campioana noastră s-a impus pe zgura din Paris, în 2018, după o finală de trei seturi cu Sloane Stephens. Colaborarea cu Patrick Mouratoglou o face din nou să se gândească la noi performanţe uimitoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Voi avea întotdeauna amintiri plăcute de la titlul cucerit în 2018, pentru că a fost primul meu Grand Slam şi totdeauna am visat să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă extraordinară, mulţi fani m-au încurajat şi m-am simţit bine. Nu voi uita niciodată acel moment.

Simona Halep visează să câştige Roland Garros

Dacă voi câştiga din nou, va fi un nou moment special, pentru că de fiecare dată câştigi un Grand Slam este foarte special. Am 30 de ani şi nu mai pun presiune pe mine. Dar de aceea sunt aici şi muncesc mult pentru că visez să câştig din nou. Vom vedea dacă se va întâmpla”, a spus Simona Halep, citată de eurosport.com.

Pe lângă trofeul din 2018, Simona Halep a mai disputat două finale la Roland Garros, în 2014 şi în 2018, pierdute în faţa Mariei Sharapova şi a Jelenei Ostapenko. La ultima participare, în 2020, ea era eliminată în optimi de Iga Swiatek, 1-6, 2-6.

Simona Halep visează să câştige Roland Garros: „Simt că sunt sănătoasă, în sfârşit!”

Simona Halep a disputat şase meciuri pe zgură, în 2022, reuşind 4 victorii spectaculoase, cu Zhang, Badosa şi Gauff la Madrid şi una cu Alize Cornet, la Roma. Simo face un anunţ extrem de important înainte de Roland Garros.

Reclamă
Reclamă

„Am încredere şi simt că sunt sănătoasă. În sfârşit! Nu mai am probleme acum cu accidentările. Sunt foarte fericită să fiu din nou pe teren. De-abia aştept să joc toate meciurile, pentru că vreau să îmi îmbunătăţesc jocul.

Roland Garros este turneul meu favorit şi să simt foarte bine când vin aici. Va fi diferit, pentru că anul trecut nu am jucat, deci vom vedea. Am nevoie de timp pentru a-mi recăpăta încrederea şi mai multe meciuri. Sper să îmi regăsesc forma pentru că este turneul cel mai important pentru mine”, a mai spus Simona.

Cifrele înregistrate de Simona Halep în 2022

Simona Halep a participat la 7 turnee în acest an, reușind să se impună într-unul singur. Sportiva de 30 de ani a câștigat chiar primul turneu din 2022, la Melbourne Summer Set 1. În finala din Australia, Simo a învins-o pe Veronika Kudermetova.

Reclamă

Ulterior, Simona a mai participat la Australian Open, Dubai, Doha, Indian Wells, Madrid și Roma. La primul Grand Slam al anului, de la Melbourne, Halep s-a oprit în optimi, după un duel cu Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 4-6.

În 2022, Simona Halep a înregistrat 19 victorii și 6 înfrângeri.

Patrick Mouratoglou, mesaj superb pentru Simona Halep

Patrick Mouratoglou a avut un mesaj pentru Simona Halep după eşecul cu Danielle Collins (6-7, 3-6), din turul 2 de la Roma. Antrenorul a folosit cuvinte uriaşe la adresa dublei câştigătoare de Grand Slam. Pentru Simona, urmează Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat în 2018.

„Felicitări pentru Danielle Collins, pentru un meci foarte bun făcut ieri, la Roma. A meritat să câştige. Acestea fiind spuse, vreau să îmi exprim mândria și recunoștința – mândria pentru Simona Halep, care a dat tot ce a avut cu curaj şi pasiune şi recunoştinţa pentru oportunitatea de a lucra cu o asemenea campioană.

Pentru a avea succes trebuie să munceşti mult, să ai determinare şi timp. Voi da totul pentru a o ajuta să îşi îndeplinească obiectivele. Le mulţumesc tuturor fanilor care ne-au încurajat şi ne vedem la Roland Garros”, a fost mesajul scris de Patrick Mouratoglou, pe contul oficial de Instagram.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Laurenţiu Reghecampf titlul cu FCSB în acest sezon de Liga 1?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:25

Real Madrid pregătește deja primul transfer pentru vara anului 2027! Puștiul de numai 18 ani, așteptat în La Liga

23:24

EXCLUSIV„Simplu”. Florin Răducioiu ştie de ce are nevoie România în duelurile din Liga Naţiunilor. Cum l-a descris pe Gică Hagi

23:03

„Nici dacă vine Mourinho”. Gigi Becali, ironizat de rivalii de la Rapid după promisiunile lui Reghecampf

22:44

Amenda primită de Universitatea Craiova pentru incidentele de la derby-ul cu FCSB, câştigat de olteni cu 5-0!

22:21

Decizia luată de antrenorul lui Eyupspor, după ce Horațiu Moldovan a încasat 5 goluri la meciul cu Fenerbahce

22:10

„Hagi îl ştie de mic” Cum va arăta primul 11 al României în opinia lui Mutu! Lăcătuş vede o altă echipă a naţionalei

1 E oficial, o nouă plecare de la FCSB. Semnează alături de Marius Baciu în Franţa? 2 Veste cruntă pentru Barcelona: operație și nu mai joacă anul acesta 3 Transferul visat de Gigi Becali la FCSB, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf. Impresarul jucătorului a făcut anunţul 4 Lovitură cumplită pentru Universitatea Craiova! Jucătorul lui Filipe Coelho nu va juca cu Getafe 5 OFICIAL | Marius Baciu a plecat de la FCSB. Anunţul oficial al roş-albaştrilor 6 Ferran Torres a dezvăluit jucătorul de la Barca pe care îl vrea la PSG: „L-aș aduce cu mine!”
Citește și