Închide meniul

Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 6-4. “Sori” s-a calificat în semifinale la Miami Open. A reuşit victoria carierei!

Dan Roșu Publicat: 29 martie 2023, 21:45 / Actualizat: 20 aprilie 2023, 0:12

Comentarii
Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 6-4. Sori s-a calificat în semifinale la Miami Open. A reuşit victoria carierei!

Sorana Cîrstea, într-un meci de la Miami / Profimedia Images

Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 6-4. Sorana Cîrstea a învins-o pe Aryna Sabalenka şi s-a califciat în semifinalele de la Miami Open 2023. Partida a putut fi urmărită în format LIVE TEXT pe AS.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Sori” a dominat meciul jucat împotriva campioanei de la Australian Open. A început perfect, cu break, şi şi-a adjudecat primul set cu 6-4. Cîrstea a avut 2-0 şi în startul actului secund. Chiar dacă a avut emoţii după ce Sabalenka a trecut la conducere, a reuşit să revină şi să se impună cu 6-4 şi în cel de-al doilea set.

În semifinalele de la Miami Open, Sorana se va duela cu câştigătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova (18 WTA) şi Petra Kvitova (12 WTA).

În primul turneu din seria Double Sunshine, cel de la Indian Wells, Cîrstea a ajuns până în sferturi, unde a fost întrecută de numărul 1 mondial, poloneza Iga Swiatek.

Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 6-4

Update 21.33: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 6-4. VICTORIE URIAŞĂ A SORANEI!

Reclamă
Reclamă

Update 21.23: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 5-3. Sorana e la un pas de calificare!

Update 21.18: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 4-3. Break Sorana! Românca a câştigat pe serviciul adversarei şi a făcut un pas important spre semifinale!

Update 21.15: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 3-3. Sorana a trecut peste un moment extrem de dificil. A fost condusă cu 3-2 şi 30-0. A găsit totuşi puterea pentru a restabili egalitatea în setul 2.

Reclamă

Update 21.05: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 2-2. A doua favorită a competiţiei nu renunţă la luptă. A reuşit break-ul şi a egalat scorul în setul secund.

Update 20.58: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 2-0. Sorana controlează jocul şi este de neoprit.

Update 20.54: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 1-0. Cîrstea a început cu break şi actul secund!

Update 20.44: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4. SET Sorana! Românca a reuşit să facă breakul şi a câştigat imediat pe propriul serviciu.

Update 20.38: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 4-4. Aryna a reuşit să restabilească egalitatea.

Update 20.20: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 3-1. “Sori” îşi menţine break-ul în faţa adversarei.

Update 20.15: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 2-0. Sorana şi-a făcut şi serviciul. Început de senzaţie de meci.

Update 20.12: Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 1-0. Start perfect pentru româncă. “Sori” a început meciul cu break!

Update 20.07: A început acum Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka.

Update 20.00: În scurt timp va începe meciul dintre Sorana Cîrstea şi Aryna Sabalenka.

Sorana Cîrstea o întâlneşte pe favorita de la Miami pentru prima oară în carieră. După meciul cu Swiatek de la Indian Wells, acesta este cel mai greu duel pentru Sorana din acest an, ţinând cont că o întâlneşte pe campioana de la Australian Open.

Pentru Sorana, aceasta este una dintre cele mai bune perioade din carieră, în care leagă sferturi de finală la două turnee importante. Asta i-a adus şi un salt de 23 de locuri în clasamentul WTA. Ea a urcat de pe 74 pe 51 şi are şansa de a ajunge chiar şi în primele 25 de jucătoare ale lumii, peste Simona Halep, dacă se va impune la competiţia din Florida.

De cealaltă parte, Sabalenka vine după turneele câştigate la Australian Open şi Adelaide, dar şi după finala de la Indian Wells. Ea este a doua favorită a bookmakerilor la adjudecarea trofeului, după Elena Rybakina. Pe de altă parte, ea a acuzat o mică accidentare, astfel că ar putea să nu fie la capacitate maximă di punct de vedere fizic.

Sorana îşi laudă antrenorul

Cîrstea a ţinut să îşi felicite antrenorul, cu care colaborează de doar câteva luni. „Sori” este încântată că îl are alături pe suedezul Thomas Johansson, care a ajutat-o să obţină rezultate remarcabile în 2023.

Sorana a vorbit despre ajutorul pe care i l-a oferit Johansson. „A venit cu o viziune grozavă!„, l-a lăudat singura jucătoare din România aflată în cursă pentru câştigarea trofeului turneului cu premii în valoare totală de 8.800.000 de euro.

„Thomas Johansson m-a făcut un pic mai conștientă de tot ce înseamnă tenisul. M-a învățat puțin IQ-ul de tenis. Cred că a fost unul dintre cei mai buni jucători la citirea jocului adversarilor când era pe teren și a avut cel mai bun IQ de tenis din circuit. Așa că mi-a împărtășit puțin asta. Era un jucător care își citea foarte, foarte bine adversarul. Așa că mă învață și asta. Mi-am dat seama că acest lucru îmi lipsea complet. Întotdeauna am fost o jucătoare care m-am concentrat doar pe jocul meu și încă fac asta pentru că am un joc agresiv, dar el m-a făcut mai inteligentă.

Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka LIVE TEXT Românca, în formă maximă

Cred că din punct de vedere mental, felul în care mă face să văd tenisul este mult diferit de ceea ce eram obișnuită. A venit cu o viziune grozavă și puteți vedea că a fost un jucător de top. Puteți vedea că a câștigat un Grand Slam și puteți vedea de ce. Deci, cu siguranță, cred că este un antrenor de top din toate punctele de vedere, atâr din punct de vedere tehnic, tactic, dar mai ales mental.Cred că a fost o îmbunătățire uriașă în jocul meu și cu siguranță astai se datorează lui Thomas.

Cred că în tenisul de astăzi, există destul de multă tactică și observ că mulți jucători au și analiști în echipa lor. Nivelul, mai ales acum, este foarte apropiat încât totul se reduce la detalii. Sunt unul sau două lucruri ori unul sau două puncte ici și colo care pot decide un meci. Toți suntem diferiți și aceasta este frumusețea sportului. Cred că asta trebuie să facă un antrenor bun, trebuie să observe ce fel de jucător are. Așa că eu consider că Thomas a fost foarte bun să vadă ce fel de jucătoare sunt, ce funcționează pentru mine„, a spus Sorana Cîrstea, potrivit eurosport.ro.

Sorana Cîrstea a câștigat o sumă impresionantă la Miami

Sorana Cîrstea a câștigat o sumă impresionantă după ce a învins-o pe Marketa Vondrousova și s-a calificat în sferturile turneului de la Miami! Jucătoarea româncă s-a impus categoric, cu scorul de 7-6, 6-4.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:08
Veste uriaşă pentru Matteo Duţu! Românul va face parte din lotul lui AC Milan la Supercupa Italiei
9:54
Afacere Gică Hagi – Mihai Rotaru. Discuţii pentru un transfer de 450.000 de euro
9:48
New York Knicks a câştigat NBA Cup 2025! Victorie în finală contra lui San Antonio Spurs
9:36
Alexandru Bologa a încheiat anul 2025 cu încă o medalie de aur! Campionul olimpic a câştigat Judo Grand Prix São Paulo
9:21
Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
9:15
“Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 4 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!” 5 Kennedy Boateng, reacție după apariția zvonurilor privind plecarea de la Dinamo: “Cei din club îmi știu valoarea” 6 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el
Citește și