Wimbledon 2023 | Tabloul sferturilor de finală de la Wimbledon a fost stabilit, după ce Ons Jabeur a trecut în optimi de Petra Kvitova, cu 6-0, 6-3.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Numărul 6 mondial o va întâlni joi, în sferturile de finală, pe kazaha Elena Rybakina, care a învins-o în trei seturi în finala de anul trecut.

Rybakina (3 WTA) a obţinut o calificare şi mai rapidă în sferturi, după ce adversara sa din optimi, brazilianca Beatriz Haddad Maia (13 WTA), a abandonat când era condusă cu 4-1 în primul set.

Wimbledon 2023 | Tabloul sferturilor de finală

Tot luni, belarusa Aryna Sabalenka (2 WTA) a acces în sferturi după o victorie lejeră, 6-4, 6-0, în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova (22 WTA).

În runda următoare, Sabalenka o va întâlni pe americanca Madison Keys, locul 18 WTA, care s-a impus foarte greu, 3-6, 7-6 (4), 6-2, în duelul cu rusoaica Mirra Andreeva, locul 102 WTA, în vârstă de numai 16 ani.

Tabloul sferturilor de finală

  • Iga Swiatek – Elina Svitolina
  • Jessica Pegula – Marketa Vondrousova
  • Ons Jabeur – Elena Rybakina
  • Madison Keys – Aryna Sabalenka