Stefanos Tsitsipas a abandonat din primul tur turneul de mare şlem de la Wimbledon. Grecul a fost nevoit să se retragă în al treilea set al partidei contra lui Valentin Royer, sportiv venit din calificări.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La momentul în care Tsitsipas a luat decizia dureroasă, acesta era condus cu scorul de 3-6, 2-6 de către adversarul său.

O nouă surpriză la Wimbledon. Stefanos Tsitsipas, forţat să abandoneze

Cap de serie 24 la All England Club, Tsitsipas era considerat fără doar şi poate favorit în partida contra lui Valentin Royer. În primul set, cei doi au mers cap la cap până la scorul de 4-3 pentru francez, când elenul şi-a pierdut serviciul.

Royer a confirmat imediat break-ul făcut şi şi-a adjudecat primul set după 30 de minute, scor 6-3. După actul inaugural, Tsitsipas a început slab şi cel de-al doilea set, când şi-a pierdut serviciul încă din primul game.

Royer a făcut încă un break ulterior şi nu i-a permis tenismenului grec să câştige niciun game pe serviciul său. Astfel, actul secund s-a încheiat cu scorul de 6-2 în favoarea jucătorului venit din calificări. Pe parcursul setului al doilea, Tsitsipas a solicitat şi un time-out medical pentru o problemă în zona de jos a spatelui.

După cele două acte, Tsitsipas s-a îndreptat că arbitrul de scaun, pe care l-a anunţat că nu mai poate continua şi că este nevoit să se retragă. Astfel, Royer a câştigat după abandonul elenului la scorul de 6-3, 6-2. Favoritul 24 a fost forţat să se retragă din cauza problemelor la spate.

 

Abandonul lui Tsitsipas vine la scurt timp după ce Medvedev a fost eliminat, o altă surpriză mare pe iarba londoneză.