Ce a spus Alexia Tatu când a fost comparată cu Simona Halep. Campioana de la Wimbledon U14 a surprins

De Alexandru Ivan
Publicat: 19.07.2022, 11:47

Alexia Tatu a câştigat finala 100% românească de la Wimbledon U14

Alexia Tatu a câştigat finala 100% românească de la Wimbledon U14

Facebook Tenis Club Buzău

Alexia Tatu a câștigat Wimbledon U14, dar susține că jocul ei nu poate fi comparat cu cel practicat de Simona Halep. Tânăra speranță a tenisului românesc a întâlnit-o deja pe „Simo”.

Reclamă

Alexia Tatu a devenit prima campioană din istorie la Wimbledon U14. A învins-o în finala 100% românească pe Andreea Soare.

Reclamă

Ce a spus Alexia Tatu când a fost comparată cu Simona Halep

După performanța reușită de Alexia Tatu au început să curgă și comparațiile cu Simona Halep. Fata spune însă că nu seamănă deloc cu „Simo”.

„Cu Simona Halep m-am întâlnit de câteva ori la turnee, n-am schimbat vorbe, o admir dar nu mă asemăn cu ea la joc”, a spus Alexia Tatu, conform euronews.ro.

Dacă Alexia Tatu a câștigat Wimbledon la junioare în urmă cu câteva zile, Simona Halep s-a încoronat campioană la senioare, în 2019.

În urmă cu 14 ani, Simona Halep a câştigat și ea un mare trofeu la junioare, Roland Garros 2008, tot după o finală 100% românească. A trecut cu 6-4, 6-7, 6-2 de Elena Bogdan.

Alexia Tatu este legitimată la Tenis Club Buzău, unde este antrenată de Gabi Caloian.

Reportaj special cu Alexia Tatu, campioana de la Wimbledon U14

Încă nu îmi vine să cred, mi se pare un vis, mi se pare ireal. Cred că de fiecare dată, în finală, ea m-a bătut pe mine, aşa că acum mi-am dorit mai tare să câştig.

Vă zic sincer, eu aş fi vrut să împart trofeul cu ea, dar nu se poate din păcate„, a declarat Alexia Tatu pentru Antena Sport.

Tatăl Alexiei lucrează la Ministerul de Interne şi, pentru că a fost plecat în misiune, a ratat finala fetei.

Mă gândesc cât am investit, sufleteşte, în primul rând. (Reporter: Aţi avut momente când vă venea să spuneţi stop? Da, dar asta ştiu doar eu şi soţia. Au fost nopţi în care ne gândeam, nu dormeam şi chiar ne gândeam cum să mai facem ca să fie bine pentru Alexia„, a dezvăluit tatăl Alexiei, Leonard Tatu.

Pot să îmi dau şi eu seama că le-a fost greu, dar nu se lasă ei aşa usor. Visul meu este să câştig şi Wimbledon la senioare„, l-a completat campioana de la Wimbledon U14.

Mesajul Federației Române de Tenis pentru Alexia Tatu

„Alexia Ioana Tatu, prima campioană U14 din istorie la Wimbledon, după o finală sută la sută românească cu Andreea Diana Soare

Performanță remarcabilă pentru tenisul românesc, și pentru sportiva Alexia Ioana Tatu, care devine prima campioană U14 din istorie la Wimbledon.

Favorită cu nr. 1 la ediția inaugurală a turneului de 14 ani de la Wimbledon, Alexia Ioana Tatu, legitimată la Ten Club Tenis Buzău, și antrenată de Gabi Caloian, s-a întâlnit în finala 100% românească a acestei competiții cu Andreea Diana Soare, de la Clubul Sportiv Medgidia, antrenată de Andrei Baciu.

Alexia Ioana Tatu, componentă a Lotului Național U14 al României, locul 2 în clasamentul național al FRT la 14 ani și locul 6 în Europa, s-a impus la finalul unui meci extrem de echilibrat și spectaculos cu 7-6(2), 6-4, în fața compatrioatei noastre Andreea Diana Soare, de asemenea o componentă a Lotului Național U14 al României, locul 4 în clasamentul U14 FRT și locul 16 în Europa.

În drumul ei spre titlu, Alexia Ioana Tatu a trecut, în semifinale, de Sol Ailin Larraya Guidi (Argentina), cu 6-0, 6-3, după ce, în grupe, Alexia a pierdut un singur set în cele trei meciuri: 6-2, 6-4, cu Giselle Isabella Guillen (Australia), 3-6, 6-0, 10-2 cu Marianne Angel (Mexic), și 6-1, 6-0, cu Arabella Loftus (Marea Britanie, favorita numărul 7).

Andreea Diana Soare, în drumul ei spre finală, a dispus cu 6-0, 7-5, de Isabelle Britton (Marea Britanie), în semifinale, și de Aishwaraya Jadhav (India),cu 6-3, 6-2, de Aishi Das (Noua Zeelandă), cu 6-4, 6-4 și de Mika Stojavljevic (Marea Britanie), cu 1-6, 6-4, 10-3, în faza grupelor.

În turneul U14 al băieților, România a fost reprezentată de Matei Todoran (Club Sportiv Transilvania 2010), care s-a oprit în semifinale, fiind învins cu mare dificultate de Carel Aubriel Agounoue, din SUA, cu 6-3, 4-6, 9-11.

În grupe, Matei Todoran, favoritul numărul 2 la Londra, i-a învins pe Benjamin Chelia (Argentina), scor 6-2, 6-2, pe La Hunn Lam (Insulele Mariane), scor 6-1, 6-2 și pe Keaton Hance (SUA), cu 3-6, 6-3, 10-4″, a transmis Federaţia Română de Tenis.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:54

Rodrygo, „dublă” de vis în Real Madrid – Salzburg! Vinicius şi Bellingham, pase spectaculoase în Champions League

22:49

Ofertă de 350 de milioane de euro pentru Vinicius Junior. Brazilianul ar putea doborî recordul de cel mai scump transfer din istorie

22:21

Verdict despre transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid: „Nu poate juca peste el”

22:07

Viktor Gyokeres, cifre impresionante la Sporting! Atacantul pentru care se luptă granzii Europei, gol de senzaţie în Champions League

21:46

„Soarta lui va deveni limpede” Presa din Turcia, anunţ despre viitorul lui Denis Drăguş. Decizia luată de antrenorul lui Trabzonspor

21:43

LIVE SCOREPSG – Manchester City 0-0, în meciul serii din grupa Champions League. Real Madrid, spectacol cu Salzburg! Bayern şi Inter joacă şi ele ACUM

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și