Ilie Năstase, replică dură pentru Simona Halep. „Simo” a anunțat de mult timp că principaluil ei obiectiv este să câștige o medalie la Jocurile Olimpice. Năstase nu este însă de acord cu planurile Simonei, considerând că Grand Slam-urile sunt mult mai importante.
Ilie Năstase, replică dură pentru Simona Halep
„Stați puțin, că în urmă cu mai mulți ani tenisul nu era un sport olimpic. Și nici fotbalul sau alte sporturi, cum ar fi golful. Eu nu înțeleg de ce au băgat atâtea sporturi la Olimpiadă.
Pentru mine, Olimpiada înseamnă maratonul de 42 de kilometri, cei care sar în înălțime, cei care aruncă greutăți. Alea sunt sporturile olimpice. Dacă au decis ei să facă treaba asta, sper să luăm și noi o medalie olimpică de aur”, a declarat Ilie Năstase, la Antena 3.
Simona Halep nu va juca la următorul Grand Slam, Roland Garros-ul, după accidentarea teribilă suferită la Roma. Simo a suferit o ruptură la gamba stângă și are nevoie de cel puțin o lună de repaus.
Roland Garros este programat în perioada 30 mai – 13 iunie. Simona Halep are şanse mici să se recupereze la timp. Din 2009 și până în prezent, Simona n-a ratat niciodată prezenţa în turneul din Paris!
Ilie Năstase, sfat prețios pentru Simona Halep
Ilie Năstase a încercat să o încurajeze pe Simona Halep după lovitura de la Roma. Fostul mare tenismen i-a recomandat Simonei să nu forțeze recuperarea, chiar dacă ar putea rata și Jocurile Olimpice.
„Am avut și eu o ruptură, dar ea, în general, avea accidentări la gleznă. Probabil că s-a dus și în altă parte din cauza faptului că a forțat glezna. Ea nici n-a avut meciuri oficiale și nici n-a fost întrebuințat piciorul și s-a întâmplat treaba asta.
Sper să treacă hematomul și să nu se apuce prea repede. Mi s-a întâmplat și mie și am stat mai mult. E riscant, numai doctorul poate garanta că n-o să se întâmple ceva grav. Cu cât stă mai mult, cu atât se va recupera mai bine”, a adăugat Ilie Năstase.
Partidele de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice vor avea loc în perioada 24 iulie – 1 august, pe arena „Ariake Coliseum”.
- Ilie Năstase, replică pentru Simona Halep
- Ce i-a transmis Simonei Halep
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Jurnal Antena Sport | Din dragoste pentru Sorana
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- Sorana Cîrstea, dezamăgită după eliminarea de la Wimbledon: „Meciurile acestea dor. Am avut foarte multe șanse”
- Sorana Cîrstea a cedat nervos în disputa cu Linda Noskova de la Wimbledon: „Toți sunteți inutili”
- Gabriela Ruse, calificare în optimile Wimbledon! Românca, victorie în proba de dublu

































