Jaqueline Cristian a obţinut calificarea în finala turneului WTA 250 de la Rabat. Românca a învins-o în penultimul act al competiţiei din Maroc pe Camila Osorio, locul 55 WTA, scor 6-7(6), 6-4, 6-4, după 2 ore şi 56 de minute de joc.
Jaqueline Cristian continuă astfel seria rezultatelor bune din 2025. În acest sezon, românca a câştigat turneul de la Puerto Vallarta din Mexic, în timp ce la Roma a ajuns până în turul al treilea.
Jaqueline Cristian va juca în finala de la Rabat
Meciul dintre Cristian şi Osorio a început cu două break-uri. Echilibrul a persistat ulterior, iar ultimele patru game-uri au fost break-uri. Setul a ajuns la tiebreak, acolo unde Osorio s-a impus cu 6-8.
În setul al doilea, Jaqueline Cristian a câştigat un game extrem de important pe serviciul adversarei, după ce aceasta salvase şapte mingi de break. În cele din urmă, românca a câştigat setul cu 6-4 şi a trimis semifinala în decisiv.
Jaqueline a început perfect setul al treilea şi s-a distanţat la 3-0, după care a condus şi cu 5-2. După ce Osorio a recuperat un break, la capătul unui game în care a salvat trei mingi de meci, Cristian s-a impus cu 6-4 şi în decisiv, după 2 ore şi 56 de minute de joc.
În ultimul act, Jaqueline Cristian o va întâlni pe Maya Joint din Australia. Aceasta va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare. În cazul în care va câştiga finala, Jaqueline Cristian va înregistra cea mai bună performanţă a carierei şi va merge cu un moral uriaş la Roland Garros.
- Sorana Cîrstea a urcat în clasamentul WTA, după turneul de la Cincinnati! Doar 3 românce se află în Top 100
- Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul din Monterrey! Panică înainte de US Open
- Sorana Cîrstea, eliminată în optimi la Cincinnati! Românca, învinsă în trei seturi de locul 3 mondial
- Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Cincinnati Open, de la 0-1 la seturi cu Kalinskaia. Câți bani primește după victorie
- Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea

































