Camila Giorgi (numărul 83 WTA) a fost eliminată de Sara Sorribes Tormo (locul 51 WTA), în runda inaugurală a turneului de la Roma, cu scorul de 6-7, 7-6, 5-7.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tatăl Camilei Giorgi a provocat un scandal la turneul de la Roma

Meciul a avut parte şi de momente tensionate. În setul doi, în care Giorgi a reuşit să relanseze disputa, arbitra de scaun a decis rejucarea unui punct. 

Italianca a reacţionat nervos, la fel ca tatăl ei, Sergio Giorgi, care se afla în tribune, în apropiere de scaunul oficialei. 

 "Vă rog! Vorbesc cu ea, nu vorbiți cu mine", a fost prima reacţia a arbitrei. Aceasta nu s-a mulţumit, iar la finalul game-ului a solicitat ajutorul forţelor de ordine.

"E posibil să stați prin preajmă? Tatăl lui Giorgi este foarte nervos. Mi-ar plăcea să vină cineva", a fost mesajul transmis prin staţia radio.

Momentul a fost preluat rapid în presa internaţională. "Arbitrul îngrozit a cerut ajutor", a scris New York Post.

Conflictul nu a degenerat, iar Sorribes Tornmo a reuşit să obţină calificarea în turul secund.