Dorin Şerdean a explicat că a ajuns la un acord cu Cortacero, prin care spaniolul s-a angajat să cedeze pachetul majoritar de 72% din acţiuni.
Dorin Şerdean a confirmat acordul. “Am fost în Spania şi am semnat”
„Am fost în Spania și am semnat un acord cu Cortacero! Este un prim pas, dar sunt necesare și alte etape în următoarea perioadă. Cortacero a întârziat să facă infuzia de capital și a cedat acțiunile. Am arătat bunele intenții, se deblochează situația, dar e nevoie de bani la Dinamo.
Cortacero nu a fost de acord cu intrarea în insolvență, dar acum nu avem ce face, este o decizie și trebuie să o respectăm. Dacă ai bani, insolvența nu este o problemă. Fără bani, o să îi fie însă foarte greu lui Dinamo”, a spus Dorin Șerdean, pentru prosport.ro.
Şerdean: “Trebuia să vorbesc cu fanii?”
Fostul preşedinte executiv, care încearcă să-şi recapete postul în instanţă, a declarat că nu a luat legătura cu DDB, care conduce în acest moment clubul.
„Trebuia să vorbesc cu fanii din DDB? În ceea ce îl privește pe Țălnar, el este un suflet mare, dar mai face și greșeli. Cu jucătorii n-am discutat despre situația de la Dinamo, pentru că nu sunt antrenor”, a mai declarat Șerdean.
Cornel Ţălnar şi Ionel Dănciulescu au fost primii care au anunţat trecerea acţiunilor de la Cortacero la Şerdean.
- Cortacero, out de la Dinamo
- Şerdean a confirmat acordul
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Crystal Palace – Șahtior și Strasbourg – Rayo LIVE TEXT (22:00). Andrei Rațiu, la un pas de prima finală europeană
- Momentul în care Valverde și Tchouameni au sărit la bătaie! Ce s-a întâmplat astăzi la antrenament
- Aston Villa – Nottingham Forest și Freiburg – Braga LIVE TEXT (22:00). Ultimele bătălii pentru finala de la Istanbul
- Costel Gâlcă, săgeți către conducerea Rapidului după zvonul privind numirea lui Daniel Pancu: „Nu e ok”
- Anunțul făcut chiar astăzi, la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor: „Drumul spre Liga 1 nu mai poate fi întors”


































