VIDEO

Sergio Ramos în Paris, episodul 1! Fundaşul a comis o „gafă” chiar în drumul spre stadionul lui PSG. Angajaţii clubului l-au „corectat” pe loc!

Dragoș Vasile Publicat: 8 iulie 2021, 19:09

Comentarii
Sergio Ramos în Paris, episodul 1! Fundaşul a comis o „gafă chiar în drumul spre stadionul lui PSG. Angajaţii clubului l-au „corectat pe loc!

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Transferul lui Sergio Ramos la PSG a uimit lumea fotbalului. Mai ales după ce fundaşul a îmbrăcat tricoul lui Real Madrid în ultimii 16 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sergio Ramos la Paris, episodul 1! Fundaşul a comis o „gafă” chiar în drumul spre stadionul lui PSG

Fundaşul nu s-a înţeles cu Florentino Perez, iar ibericul va evolua la Paris până în 2023. Acesta a fost prezentat oficial, iar, în drumul spre stadion, a comis deja o „gafă”. Obişnuit cu cultura din ţara sa, Ramos s-a „lovit” de un „obstacol”.

Aflat în maşina care îl ducea spre „Parc des Princes”, fundaşul a văzut un stadion. Era vorba despre „Stade de France”, arena naţională a Franţei. ”Ia te uită! Acela este stadionul, nu?”, a spus Ramos, vizibil entuziasmat.

”Nu. Acela este Stade de France”, au răspuns pe loc angajaţii clubului.

https://twitter.com/elchiringuitotv/status/1413152008333189140?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1413152008333189140%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.digisport.ro%2Ffotbal%2Fligue-1%2Fsergio-ramos-protagonistul-unui-episod-haios-confuzia-facuta-de-noul-jucator-de-la-psg-1178741

Reclamă
Reclamă

Sergio Ramos a semnat cu PSG. Primele declaraţii făcute la Paris. „Va fi o onoare!” Cu ce număr va juca spaniolul

PSG a anunţat oficial transferul lui Sergio Ramos. Spaniolul va purta tricoul cu numărul 4.

„Este o onoare să pot purta acest număr într-o echipă atât de frumoasă precum Paris Saint-Germanin. Este o superstiţie, este numărul cu care am debutat şi care m-a acompaniat de-a lungul vieţii. Mi-a adus noroc şi multe victorii”, a declarat Ramos.

„Toată lumea a fost impresionată de forma sa fizică”, scrie Media Parisien. Fundaşul spaniol nu a fost convocat la Euro 2020 de Luis Enrique din cauza accidentărilor suferite în sezonul trecut.

Reclamă

Patru trofee Champions League şi cinci titluri în La Liga a cucerit fundaşul în cei 16 ani petrecuţi la Real Madrid. Căpitanul „galacticilor” a jucat 671 de meciuri la madrileni, pentru care a înscris 101 goluri şi a oferit 40 de pase decisive.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:17 4 aug.

De ce Marius Măldărăşanu nu ar accepta să lucreze cu Gigi Becali: „Nu vreau să spun nişte lucruri”

23:09 4 aug.

Meci dramatic pentru Darius Olaru în preliminariile UCL! Gol în prelungiri de la o echipă care ajungea sezonul trecut în optimi

22:45 4 aug.

Gigi Becali intervine în disputa Florin Tănase – Marius Baciu: „Să îşi vadă de treabă şi să joace fotbal”

22:39 4 aug.

Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”

22:18 4 aug.

INTER – AC MILAN LIVE VIDEO 14:05 pe AntenaPLAY. Marele derby se dispută în Australia. Echipele probabile

22:09 4 aug.

„E problemă în vestiar, 100% este!” Dezvăluiri despre disputa Marius Baciu – Tănase

1 Universitatea Craiova, refuzată de Dinamo. „Câinii” cer 3 milioane de euro pentru un om de bază 2 OUT! Becali l-a executat în direct pe jucătorul de la FCSB: „Ăsta nu-i fotbalist. Îl dau gratis!” 3 Gigi Becali îl vrea pe Dan Petrescu la FCSB: „Mi-a zis Meme şi am acceptat” 4 Gigi Becali, ofertă pentru Jovo Lukic! Mesaj categoric pentru U Cluj: „Exclus să dau mai mult”. Ce salariu i-a pregătit 5 Basarab Panduru a distrus un jucător de la FCSB, după remiza cu Farul: „Nici când era slab nu era atât de slab” 6 Echipa lui Dan Șucu, dezastru în meciul de astăzi: 10-1!
Citește și