Marele Diego Maradona i-a prezis viitorul lui Lionel Messi în urmă cu patru ani
Pentru prima dată după 21 de ani, Lionel Messi nu mai este jucătorul Barcelonei. Starul argentinian a fost șocat de vestea ca va trebui să-și continue cariera departe de Camp Nou.
„M-am oferit să-mi reduc salariul cu 50%. Am făcut tot ce este posibil. Nu este adevărat că am cerut o mărire. Am fost foarte trist. Foarte dificil. Încă încerc să mă obișnuiesc cu situația. Va fi și mai greu când ajung acasă”, a declarat Messi, în lacrimi, la conferinţa de presă.
Despărţirea dintre Barcelona şi Messi a fost prevestită de marele Diego Maradona în urmă cu patru ani. Legendarul fotbalist care s-a stins din viaţă anul trecut spunea în 2017 că Lionel va pleca de la gruparea blaugrana la fel cum a făcut-o şi el în 1984.
„Ştiu că Messi o să plece urât de la Barcelona sau într-un fel în care nu merită. Am plecat la fel. Nu le pasă de ceea ce le oferi, nu îţi oferă recunoştinţă. O să îi facă ce mi-au făcut şi mie”, spunea Maradona în urmă cu patru ani, citat de Infobae.
Dezastru la Barcelona după plecarea lui Lionel Messi
Dezastru la Barcelona după plecarea lui Lionel Messi. Gruparea blaugrana va suferi pe toate planurile după ce s-a despărţit de cel mai bun marcator din istoria clubului.
Catalanii au făcut toate calculele şi se anunţă vremuri grele pentru bugetul echipei. Potivit jurnaliştilor de la sport.es, Barcelona ar putea pierde 137 de milioane de euro după ce nu a semnat o nouă înţelegere cu starul argentinian.
Clubul condus de Joan Laporta ar putea pierde sume importante şi ca urmare a rezultatelor din La Liga şi UEFA Champions League. Barcelona are al doilea brand din lume. Este depăşită la acest capitol numai de Real Madrid, al cărui valoare este estimată la 1 miliard şi 276 de milioane de euro.
- Marele Diego Maradona i-a prezis viitorul lui Lionel Messi
- Vorbele lui „El Pibe D’Oro” s-au adeverit după patru ani
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Zeljko Kopic, din eşec în eşec. Pe ce loc a ajuns Wieczysta Krakow cu el antrenor
- Fostul impresar al lui Cristi Chivu spune că intermediază transferul lui Andrei Raţiu la Real Madrid: „Îl sun pe Mourinho”
- Momente revoltătoare: au scandat numele lui Diogo Jota pentru a tachina adversarii! „Sper că nu se vor mai ruga după meci”
- Fostul adversar al României şi-a anunţat retragerea de la naţională! E supărat pe conducerea Federaţiei
- Lionel Messi, gol superb şi ratare monumentală! Inter Miami a fost egalată în prelungiri de Nashville































