CFR Cluj – Gaz Metan 2-1 | Andrei Burcă, după „remontada” reușită de campioana României. „Nu vreau să reproduc ce ne-a zis Dan Petrescu la pauză!”

Alexandru Ivan Publicat: 3 octombrie 2021, 20:20

Comentarii
CFR Cluj – Gaz Metan 2-1 | Andrei Burcă, după „remontada reușită de campioana României. „Nu vreau să reproduc ce ne-a zis Dan Petrescu la pauză!

Andrei Burcă este fundaşul lui CFR Cluj / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Andrei Burcă a recunoscut că discursul lui Dan Petrescu de la pauză a fost decisiv. „Bursucul” si-a trezit elevii, iar CFR a ajuns la 10 victorii din 11 meciuri în acest sezon de Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andrei Burcă: „Dan Petrescu a știut ce să ne zică în vestiar!”

„Nu vreau să reproduc ce s-a întâmplat la pauză, important e că a ştiut ce să ne zică pentru că am intrat altfel în repriza a doua. S-a văzut, am marcat la prima acţiune, după aia imediat am încercat să dăm golul victoriei şi am reuşit

Nu a fost o primă repriză reușită, ne-au dat gol, dar la vestiare ne-am mobilizat foarte bine și am reușit să câștigăm acest meci. Aș fi vrut sa avem 33 de puncte din 33 de puncte. Îmi doresc să câștig fiecare meci”, a spus Andrei Burcă, după CFR Cluj – Gaz Metan 2-1.

CFR Cluj – Gaz Metan 2-1

Yuri a deschis scorul pentru Gaz Metan încă din minutul 13. Fundașul lui Poenaru a reluat din alunecare, din interiorul careului, și l-a învins pe Bălgrădean, moment în care Dan Petrescu și-a pus mâinile în cap.

Totul s-a schimbat însă în repriza a doua. Petrila a adus egalarea pentru CFR în minutul 46, pentru ca tot el să paseze decisiv la golul de 2-1, reușit de Deac, în minutul 59.

Reclamă
Reclamă

S-a terminat 2-1 pentru CFR, care s-a distanțat la 9 puncte în fruntea Ligii 1. De cealaltă parte, Gaz Metan este pe locul al 14-lea.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:14

Octavian Popescu a avut mai multe oferte din Grecia: „Aşa s-a deturnat”. Cât de real a fost interesul lui Şumudică

9:13

Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar”

8:42

„Sper să revin la naţională!” Octavian Popescu a plecat la Levadiakos: „Ce restart? Mi-am dat restart!”

8:40

Elena Rybakina a cucerit US Open deşi s-a luptat cu o accidentare! Prima reacţie a ei după victoria cu Sabalenka

8:19

Elena Rybakina a cucerit US Open! Proaspătul număr 1 mondial a învins-o în decisiv pe Sabalenka

8:17

Marele Jose Mourinho, impresionat de Andrei Rațiu după Real Madrid – Rayo 4-1: „Foarte bun!”

1 Pleacă mâine de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l lase să plece 2 Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona 3 Ciprian Marica a identificat următorul ”produs” de export de la Dinamo: „Se pot obține bani pe el” 4 Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul 5 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona 6 Jucătorul de la Dinamo care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, după o nouă victorie clară: „Excelent”
Citește și