Halep are șansa de a-și lua revanșa pentru eșecul suferit în fața lui Sasnovich la Indian Wells. A cedat atunci în două seturi, scor 5-7, 4-6, în turul trei al competiției din Statele Unite.
Simona Halep – Aliaksandra Sasnovich, în turul 2 de la Linz
Ajunsă pe poziția a 22-a WTA, Halep are și amintiri plăcute din confruntările cu Aliaksandra. A mai jucat cu ea și la Wimbledon, în 2019, și s-a impus cu 6-4, 7-5.
Sasnovich a avut viață grea în manșa inaugurală a turneului din Austria. A avut-o adversară pe Fiona Ferro (105 WTA) și i-au trebuit aproape două ore pentru a obține calificarea. Sportiva din Belarus și-a adjudecat cu 6-2 primul set, dar Ferro a trimis meciul în „decisiv”. În cele din urmă, Aliaksandra a triumfat cu 6-2, 3-6 și 6-2.
„Este un turneu extraordinar, condițiile sunt foarte bune, iar oamenii sunt drăguți. Am vrut să mai joc în câteva meciuri, să particip la acest turneu frumos.
Îi iubesc pe fani, mi-au transmis o energie pozitivă de fiecare dată. Au fost alături de mine chiar și când am pierdut. Vreau să le mulțumesc și aștept să-i văd la meciuri!”, a spus Simona Halep înainte de a lua startul la Linz, ultimul turneu pe care în care va evolua în 2021.
Sorana Cîrstea s-a accidentat și a fost înlocuită pe tabloul principal
Organizatorii turneului de la Linz au anunţat, duminică seară, că Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, s-a retras din competiţie, din cauza unei accidentări la un picior.
Here comes the OOP for Monday!
LL Jaqueline Cristian 🇷🇴 replaced Sorana Cirstea 🇷🇴 who unfortunately had to withdraw due to a leg injury.
We wish you a speedy recovery, Sori!@wta | #wtalinz pic.twitter.com/3HVXANSac4
— #WTALinz (@WTALinz) November 7, 2021
În locul lui Cîrstea, pe tabloul principal a ajuns în calitate de lucky loser Jaqueline Cristian (104 WTA).
Cristian va juca luni în compania rusoaicei cu Kamilla Rahimova, locul 120 WTA.
- Simona Halep – Aliaksandra Sasnovich, în turneul de la Linz
- Sorana Cîrstea s-a accidentat și nu mai joacă în Austria
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Jucătoarea care o admira pe Simona Halep e noul star din WTA! Parcurs fabulos la Washington
- Jurnal Antena Sport | Din dragoste pentru Sorana
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- Sorana Cîrstea, dezamăgită după eliminarea de la Wimbledon: „Meciurile acestea dor. Am avut foarte multe șanse”
- Sorana Cîrstea a cedat nervos în disputa cu Linda Noskova de la Wimbledon: „Toți sunteți inutili”

































