Ajuns titularul lui Stefano Pioli, Tătărușanu a avut o paradă spectaculoasă. În minutul 27, a intervenit salvator la execuția lui Lautaro și a scos mingea de lângă bară. Din păcate pentru el, Inter marcase deja un gol de la 11 metri. Fostul jucător al lui AC Milan, Hakan Calhanoglu, reușise să înscrie de la punctul cu var.
Ciprian Tătărușanu a explicat intervenția magică din AC Milan – Inter 1-1
VEZI AICI VIDEO CU PARADA ULUITOARE A LUI CIPRIAN TĂTĂRUȘANU
„L-am studiat foarte bine pe Lautaro Martinez alături de ceilalți coechipieri. Ne-am pregătit și pentru Calhanoglu, dar și el mă știa pe mine (n.r. a început să zâmbească). Voi da totul pentru a continua la fel„, a declarat Ciprian Tătărușanu la microfonul DAZN, citat de milannews.it.
Portarul român a devenit titular la AC Milan după accidentarea suferită de francezul Mike Maignan, cel pentru care rossonerii i-au plătit lui Lille 14.3 milioane de euro.
„El știe foarte bine ce înseamnă, pentru un portar, să salvezi un penalty. Relația mea cu Maignan este una foarte bună. Am încercat să îl ajut când a venit, eu vorbesc în franceză și nu a fost ușor pentru el să schimbe țara și campionatul. A avut un start bun, este un goalkeeper extraordinar. Din păcate, s-a accidentat. Eu m-am antrenat pentru a fi pregătit să intru, a apărut oportunitatea și acum sunt fericit că joc la acest nivel„, a mai spus Tătărușanu.
Ciprian Tătărușanu a stârnit reacții fabuloase
A fost primul penalty pe care Ciprian Tătărușanu îl apără în tricoul lui AC Milan, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Fanii au făcut show pe rețelele sociale.
”A fost imens în ultimele 3 meciuri! Ne-a ținut în joc cu trei parade. Știu că nu este portarul pe care îl voiam, dar și-a arătat clasa. Grazie Tătă!”, a reacționat un suporter.
”A fost o paradă senzațională. Sunt impresionată de toți cei care ajung în poarta lui Milan. Donnarumma, Maignan și acum Tătărușanu!”, a scris un alt fan.
”Este cea mai bună paradă pe care am văzut-o! Tătărușanu e incredibil!”, a postat un alt suporter.
- AC Milan – Inter 1-1
- Ciprian Tătărușanu a apărat un penalty
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- Carlo Ancelotti „a dat cărțile pe față”. Selecționerul Braziliei a spus de ce nu a preluat naționala Italiei
- FIFA nu ţine cont de contestatari! Când este aşteptată finalizarea controversatei finanţări private
- Clubul de top din Premier League interesat de Rafael Leao! Portughezul, între Galatasaray și Fenerbahce
- Real Madrid dă o super-lovitură pe piața transferurilor! Vinde jucătorul format la academie cu 70 de milioane de euro
- Lionel Messi, decizie surprinzătoare! Ce a făcut la 10 zile după ce Argentina a pierdut finala Cupei Mondiale


































