Cu Mirel Rădoi, România a ratat calificarea la barajul pentru CM 2022 din Qatar. Tricolorii au terminat pe locul 3 într-o grupă cu Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Mirel Rădoi
“Nu avea Mirel eperienţă de echipă naţională. Îmi era milă de el. Din cauza lui am pierdut şi eu ceva bani. L-am luat pe Creţu ăla din cauza lui. Nu ştiu ce să spun, Mirel ştie mult fotbal, dar din dragoste are şi un stil foarte drăgălaş. La fotbal trebuie să fie disciplină. Ce îi spui jucătorului aia trebuie să facă. La fotbal nu merge cu lugu lugu. Plus de asta că nici nu are marfă”, a spus Gigi Becali, potrivit digisport.ro.
De când a plecat Mirel Rădoi, la finalul lunii noiembrie, șefii FRF n-au reușit să găsească un nou selecționer. S-au purtat negocieri cu multe nume importante, precum Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, dar toți au refuzat ofertele Federației.
20 de meciuri a condus Mirel Rădoi pe banca României. În această perioadă, tricolorii au adunat opt victorii, patru remize și opt egaluri.
Răzvan Burleanu i-a făcut oferta finală lui Ladislau Boloni
Ladislau Boloni s-a întâlnit de 3 ori până acum cu Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă. Prima rundă de negocieri s-a derulat la Nisa, acolo unde antrenorul român a fost vizitat de şefii FRF.
Următoarele runde de negocieri s-au purtat în România. Vineri, Boloni a mers la sediul FRF pentru a negocia contractul. Ultima rundă de negocieri a avut loc ieri, la un restaurant. Surse Antena Sport susţin că Răzvan Burleanu i-a făcut oferta finală lui Ladislau Boloni.
Din punct de vedere financiar, cele două părţi s-au înţeles. Boloni ar urma să aibă un salariu de 30 de mii de euro pe lună. Singurele neconcordanţe sunt legate de durata contractului şi de numele colaboratorilor. FRF i-a propus lui Boloni un contract valabil pe 2 ani, ce are ca obiectiv calificarea echipei naţionale la EURO 2024. În schimb, Ladislau Boloni îşi doreşte un contract pe 4 ani, timp în care să reconstruiască naţionala României.

- Gigi Becali l-a făcut praf pe Mirel Rădoi
- Ce i-a reproșat patronul lui FCSB fostului selecționer
- Sezonul din NBA se vede exclusiv în AntenaPLAY, începând cu 26 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Dorinel Munteanu, pe lista unei noi echipe. De ce depinde totul
- Tragedie în tabăra lui Manchester City. Un suporter de 35 de ani a murit înainte de meciul cu Villarreal
- Adevărul despre transferul lui Louis Munteanu la FCSB pentru 5 milioane de euro
- Jose Mourinho nu vrea să mai audă de Istvan Kovacs: “Unde l-am găsit și pe ăsta?”
- Generalii i-au făcut preţul lui Gigi Becali pentru marca Steaua: 11,4 milioane de dolari! Ce a decis patronul FCSB