Rusul i-a criticat pe cei din tribune care s-au comportat ca la Cupa Davis şi au huiduit între primul şi al doilea serviciu. „Dacă respectaţi pe cineva, respectaţi-l pe Jim Courier”, a spus Medvedev, ţinând cont că americanul i-a luat interviul de pe teren.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Australian Open 2022 | Daniil Medvedev, război total cu fanii australieni

„- Vreau să ne spui cum ţi-ai gestionat emoţiile. Ai fost foarte concentrat, a făcut parte din strategia ta, ţinând cont de ce pot aduce Nick şi fanii?

– Era singura variantă, când eşti huiduit între primul şi al doilea serviciu. Nu este uşor, aşa că a trebuit să stau calm”, a fost dialogul dintre Medvedev şi Jim Courier.

Fanii prezenţi pe „Rod Laver Arena” au început din nou să huiduie, moment în care Courier a încercat să îi explice lui Daniil că suporterii imită bucuria lui Ronaldo, vestitul „siuuu”, şi că nu îl huiduie pe rus.

Australian Open 2022 | Daniil Medvedev l-a învins pe Nick Kyrgios

„Îmi pare rău, nu te pot auzi! Vă rog, nu îl pot auzi. Arătaţi puţin respect pentru Jim Courier, a câştigat turneul acesta! Să îl lăsăm să vorbească! Dacă respectaţi pe cineva, respectaţi-l pe Jim Courier”, a continuat Medvedev războiul cu australienii.

Courier, dublu campion la Australian Open (1992 şi 1993), a încercat să detensioneze situaţia şi i-a explicat din nou rusului. „Eu cred şi sper că acesta este „siuuu”, zgomotul pe care Ronaldo îl foloseşte când înscrie un gol. Cred că asta s-a întâmplat, nu cred că te-au huiduit pe tine. Sper că am dreptate cu asta”.

„Tot ce vreau să spun e că să auzi asta între primul şi al doilea serviciu, nu e uşor”, a concluzionat Medvedev. După o altă întrebare, numărul 2 ATP a fost aplaudat de cei prezenţi pe Rod Laver Arena. „Vezi, te plac fanii!”, a concluzionat Jim Courier.

Australian Open 2022 | Daniil Medvedev, în turul 3

Daniil Medvedev, locul 2 ATP, s-a calificat, joi, în turul al treilea al Australian Open. El l-a învins, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, 4-6, 6-2, pe Nick Kyrgios, lcoul 115 ATP, după un meci de aproape trei ore.

În faza următoare, Medvedev va evolua cu olandezul Botic van de Zandschulp, locul 57 ATP.