Edi Iordănescu şi Vlad Chiricheş se cunosc de pe vremea când actualul selecţioner era secund la FCSB. Edi Iordănescu spune că a ţinut mereu legătură cu Vlad Chiricheş, jucător cu care o relaţie bună. Selecţionerul României a spus că, pe lângă banderola de căpitan, Chiricheş va avea un rol mult mai complex în vestiarul naţionalei. Edi Iordănescu speră ca Vlad Chiricheş să fie liderul din teren care va conduce naţionala la Campionatul European din 2024.
Edi Iordănescu spune că Vlad Chiricheş va rămâne căpitan la echipa naţională
„Sunt genul de antrenor care niciodată nu am inhibat jucătorii şi am lucrat mult la ceea ce înseamnă dezvoltarea lor. Vlad este unul dintre liderii, dintre pilonii echipei naţionale. Este un căpitan în exerciţiu al echipei naţionale şi chiar puteţi să îl întrebaţi că am vorbit de curând cu el. Eu am lucrat cu el în trecut, când am fost la FCSB. Eram secund, dar atunci el a venit şi ne cunoastem foarte bine.
Am ţinut legătura. I-am spus încă de la primul telefon ca îl aştept cu toată încrederea, i-am urat să fie sănătos, să joace. I-am spus că, din punctul meu de vedere, rolul lui va fi mult mai complex decât să-şi facă treaba şi să poarte acea banderolă. Să aducem echipa pe această undă pe care eu cred că trebuie să fie„, a spus Edi Iordănescu în exclusivitate la Antena Sport.
Edi Iordănescu a dezvăluit cum se numeşte grupul de WhatsApp cu staff-ul de la naţionala României
Edi Iordănescu a ales numărul grupului de WhatsApp de la natională şi melodia pe care o s-o pună în vestiar la bucuria calificării! Tatăl Iordănescu a calificat naţionala la ultimul mondial, cel din ’98, şi tot el la ultimul EURO, din 2016. Edi Iordănescu a pornit deja pe drumul spre EURO.
– Cum se numeste grupul de WhatsApp?
– Road to EURO 2024!
– Hai, România! În fiecare zi! Pentru că?
– Pentru că doar aşa putem să reuşim, pentru calificare! Hai, România! Hai să fim împreună!
Antena 1, noua casă a echipei naţionale a României
Antena 1 și platforma Antena Play vor difuza 40 din următoarele 60 de meciuri ale tricolorilor începând cu iunie 2022 până în 2028. Este pentru prima dată când o televiziune privată din România a semnat un parteneriat atât de lung cu UEFA pentru meciurile României.
Prin intermediul Nations League, trei echipe primesc direct biletele pentru EURO 2024. Alte 12 reprezentative se vor califica într-un play-off şi se vor lupta pentru ultimele trei locuri libere la turneul final.
Programul României din Nations League
România şi-a aflat, la jumătatea lunii decembrie, adversarele din Grupa B3 a Nations League: Bosnia și Herțegovina, Finlanda și Muntenegru. Cele mai tari meciuri vor fi în direct pe Antena 1.
- 4 iunie 2022: Muntenegru – România (21:45)
- 7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – România (21:45)
- 11 iunie 2022: România – Finlanda (21:45)
- 14 iunie 2022: România – Muntenegru (21:45)
- 23 septembrie 2022: Finlanda – România(21:45)
- 26 septembrie 2022: România – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Edi Iordănescu, interviu exclusiv pentru Antena Sport
- Edi Iordănescu a spus că nu schimbă căpitanul la echipa naţională
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Mircea Lucescu l-a făcut praf pe Denis Alibec: „S-a ridicat ca un cocoş. Pe final, depinde de înteligenţa jucătorilor”
- Mircea Rednic l-a criticat pe Mircea Lucescu: „Ce am spus se adevereşte”. Principalul reproş adus selecţionerului României: „Asta a cerut”
- Denis Alibec, făcut praf după discuţia cu Mircea Lucescu: „Nu merge cu copilărisme”! Verdict dur pentru atacant: „Nu va mai fi convocat”