Drumul lui Daniel Benzar în fotbal a început excelent, devenind foarte repede unul dintre jucătorii favoriți ai lui Gigi Becali la FCSB.
Daniel Benzar, fostul favorit al lui Gigi Becali, a rămas fără echipă după despărțirea de Politehnica Timișoara
În 2017, atacantul de bandă dreapta a fost promovat de la academia “roș-albaștrilor” și, după numai două goluri înscrie pentru echipa mare, salariul său a fost mărit de 8 ori.
Benzar a prins multe minute la FCSB în sezonul 2017/2018, pe vremea când Nicolae Dică se afla pe banca clubului patronat de Gigi Becali.
La vremea respectivă, finanțatorul clubului din Berceni a decis să-i mărească salariul tânărului atacant de la 500 la 4.000 de euro. Asta după ce Benzar reușise să marcheze numai două goluri, contra celor de la Concordia Chiajna și Sepsi.
Gigi Becali îi stabilise lui Daniel Benzar o clauză de 20 de milioane de euro
Mai mult, Gigi Becali îi fixase lui Benzar și o clauză de reziliere în valoare de 20 de milioane de euro. În cele din urmă, FCSB n-a încasat vreun ban de pe urma atacantului.
Visul frumos al lui Benzar n-a ținut însă prea mult. La finalul turului din stagiunea respectivă, FCSB l-a împrumutat la FC Voluntari, iar de atunci a început “coșmarul” pentru jucătorul de bandă.
În următorii ani, Daniel Benzar a mai bifat experiențe la Dunărea Călărași, FC Voluntari (din nou), Rapid și Politehnica Timișoara.
Ieri, pe 22 februarie, atacantul de 24 de ani s-a despărțit oficial de Politehnica Timișoara, iar acum se află în căutarea unei noi echipe.

Nicușor Dan i-a dat replica lui Gigi Becali
Gigi Becali susține că, pe vremea când fina acestuia, Gabriela Firea, era primar, a plătit 200.000 de euro, în 2017, pentru ca gazonul de pe Arena Națională să fie schimbat. Această sumă urma să fie scăzută din chiriile plătite de Becali.
Astfel, FCSB nu a mai plătit chiria pe acele 15 meciuri. Primăria a dus cazul în Instanță, pentru a recupera milionul de lei și a câștigat procesul, în două rânduri, susține gsp.ro. Lui Becali îi mai rămâne însă un recurs. Între timp, el a avut cuvinte grele la adresa lui Nicușor Dan, care i-a dat replica în scurt timp.
”Hotărârea prin care ALPAB, administrație a municipalității bucureștene, trebuie să primească 1 milion de lei de la FCSB pentru utilizarea Arenei Naționale a rămas definitivă și va fi executată de ALPAB.
FCSB pretinde că au existat înțelegeri între municipalitate și FCSB pentru compensarea acestor sume cu lucrări la gazon, dar astfel de înțelegeri, dacă le-a făcut cineva în trecut, nu au implicat juridic ALPAB. Administrația se face cu acte și contracte, nu cu vorbe”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Nicușor Dan
Principalul motiv pentru care Becali ar muta echipa de pe Arena Națională este procesul pierdut în fața Primăriei București, care îi cere acestuia un milion de lei pentru 15 meciuri disputate pe arenă. BEcali susține că a plătit, în avans, 200.000 de euro, în 2017, când a fost schimbat gazonul.
”Nu avem, mă, bani datorați! Noi am convenit cu Primăria și am zis «Uite, dăm bani pentru gazon și scădem din chirie». Nu aveau bani de gazon. Și acum nu vor să se mai țină de cuvânt!
Ce să vorbești,mă? Ce să vorbești? El, săracul, Dan… Nici nu vreau să mai fac păcat. Ce să facem? Săracul Dan, el nu știe, săracul. El nu trebuie lăsat acolo! Trebuie să se ducă acolo unde poate el. Ce știe el? El nu poate, mă, săracul. Nu poate. Lumea care l-a pus a greșit. El nu poate. Nu vedeți că nu poate? El nu poate!
O să facem recurs. Nu se face recurs? Facem și vedem ce zice Instanța. Avem dreptul la recurs. Și gata. Vom respecta ce zice Instanța. Dacă judecătorul zice să plătim, vom plăti. Ce să facem? Mai poți face ceva? E drept, nu e drept, dacă judecătorul zice să plătim, noroc și la revedere. Plătim!”, a declarat Gigi Becali”, a spus Becali, pentru sport.ro.
- Daniel Benzar, fostul favorit al lui Gigi Becali, a rămas fără echipă
- Patronul FCSB-ului îi mărise de 8 ori salariul, în 2017
- China Smash 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 25 septembrie – 5 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Cum controlează Adrian Mutu un teren al statului câștigat fără licitație. Programul, făcut în beneficiul propriu
- Ion Geolgău, ca și demis de la FRF. Decizia pregătită după scandalul de hărțuire sexuală în care a fost implicat
- Ion Geolgău a recunoscut că a trimis mesaje de hărțuire mamei unui junior: “Regret sincer acest lucru”
- A fost o speranță la Dinamo, iar acum a semnat în Liga a 3-a. Unde a ajuns să joace
- Gigi Nețoiu, devastat de moartea lui Florin Marin: „Plâng de când am auzit”