CSM Bucureşti urma să întâlnească formaţia ŢSKA Moscova în faza play-off a Ligii Campionilor, în dublă manşă eliminatorie, însă, după decizia de vineri, a obţinut calificarea directă în sferturile de finală ale competiţiei.
CSM București, direct în sferturile de finală ale Champions League
„Scopul EHF a fost de a păstra sistemele de joc existente, fără adaptări majore. Pe cât posibil, ne-am propus și să implementăm proceduri corecte și consecvente, întrucât sancțiunile impuse și calendarul sezonului de handbal, în care câteva dintre competițiile noastre au ajuns deja într-un stadiu decisiv, ne-au lăsat puțin loc de manevră”, spune Markus Glaser, directorul EHF.
Aceeaşi situaţie este şi în cazul echipei masculină de handbal Minaur Baia Mare, care trebuia să evolueze în sferturile de finală ale European Cup cu formaţia rusă HC Victor Stavropol. În urma deciziei de vineri, echipa din Baia Mare este calificată în semifinalele competiţiei, unde va întâlni câştigătoarea meciului dintre Alingsas HK (Suedia) şi Talent tym Plzenskenho kraje (Cehia)!
EHF a decis, luni seară, suspendarea din orice competiţie europeană a echipelor naţionale şi de club din Rusia şi Belarus, iar vineri a ratificat structura după aceste hotărâri.
Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor
La finalul grupelor, Cristina Neagu a devenit golgeter în Liga Campionilor, cu 94 goluri. Starul lui CSM București are un sezon grozav. A înscris de 10 ori în poarta lui Team Esbjerg, în ultimul meci din faza grupelor. Neagu a fost cea mai bună marcatoare a disputei din Sala Polivalentă.
Neagu a revenit și la echipa națională, după o lungă pauză. Din păcate, tricolorele au fost învinse, miercuri, la Mioveni, de reprezentativa similară a Danemarcei, scor 28-35 (13-19), în a treia partidă din grupa 2, faza a doua a calificărilor la Campionatul European din 2022.
- CSM București, calificată direct în sferturile Ligii Campionilor
- “Tigroaicele” nu vor mai juca împotriva lui ȚSKA Moscova
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- România pierde primul duel cu Turcia. Echipa națională de handbal, eliminată din drumul spre Mondial
- Ikast – Gloria Bistrița 34-35. Victorie fantastică pentru liderul din Liga Florilor, în optimile Ligii Campionilor
- Turcia – România 32-37. “Tricolorii”, victorie importantă în manşa tur a calificărilor la CM. Scorul putea fi şi mai mare
- CSM București – Gloria Bistrița 18-21. Victorie uriașă pentru fetele antrenate de Carlos Viver în lupta la titlu
- Dinamo – Kolstad 33-23. A doua victorie a “Dulăilor” din grupa Ligii Campionilor































