Cap de serie numărul 16, Gauff va împlini 18 ani chiar duminică, în ziua meciului cu Halep. Tânăra jucătoare a glumit, la conferinţa de presă, când a fost întrebată despre trăirile pe care le are în acest moment special al vieţii ei.
Simona Halep – Cori Gauff, în turul trei de la Indian Wells
„Sunt fericită că voi împlini 18 ani. Nu vor mai trebui părinții mei să îmi mai completeze documentele… sunt bucuroasă de asta. Pentru părinţii mei voi fi în continuare un copil. Au fost mai bine de 3 ani, din momentul în care am debutat, care au trecut incredibil de repede. Nu îmi vine să cred că voi fi în sfârșit un adult, dar sunt convins că voi fi adult doar cu numele, părinții mei nu mă vor vedea aşa!„, a declarat Cori Gauff.
Au trecut 21 de ani de când turneul de la Indian Wells nu a mai fost câştigat de o sportivă din Statele Unite. În 2001, Serena Williams reuşea să o învingă pe Kim Clijters în finală.
„Ar însemna mult pentru mine (n.r. să câştige trofeul). Nu pentru că sunt americancă, ci pentru că ar fi important să câştig Indian Wells, turneu pe care l-au urmărit încă de când era mică. Indian Wells şi Miami cred că sunt cele mai populare turnee din afara Grand Slam-urilor.
Nu vreau să pun presiune pe mine, chiar dacă îmi doresc să câştig titluri importante. Vreau să iau fiecare meci în parte, consider că aş pune presiune pe mine„, a mai dezvăluit viitoarea adversară a Simonei Halep.
Cori Gauff tocmai a trecut de Claire Liu, locul 87 WTA, beneficiară a unui wild card, scor 6-1, 7-6 (7/4). Halep şi Gauff s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, în optimi la Wimbledon, când românca s-a impus, scor 6-3, 6-3.
Simona Halep – Ekaterina Alexandrova 6-2, 4-6, 6-2
Campioana noastră a câştigat duelul cu jucătoarea rusoaică şi s-a calificat în turul 3 de la Indian Wells. Simo s-a arătat extrem de fericită pentru calificare, după un meci cu o adversară puternică.
„Mereu este o atmosferă fantastică când joc aici și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă vadă. Am făcut aceleași lucruri, niciodată nu e ușor contra ei, are lovituri puternice. Sunt fericită că am reușit să câștig acest meci și că am reușit să fac ce mi-am propus. Sper că în meciul următor să joc și mai bine.
Sunt o persoană matinală. Îmi place să joc la prima oră, când răsare soarele. Sunt mulțumită pentru program, le mulțumesc organizatorilor. De obicei nu mă uit la meciurile adversarelor, cu asta se ocupă echipa mea. Dar probabil mă voi uita puțin (n.r. – la meciul dintre Liu și Gauff).
Azi sunt liberă și mă voi bucura de victorie, iar mâine mă voi concentra pe următorul meci. Îmi place să sărbătoresc așa punctele (n.r. – cu pumnul îndreptat în jos) și sper să mai am ocazia să fac asta, pentru că astfel de momente îmi dau încredere.”, a spus Simona Halep, pentru digisport.ro.
- Simona Halep – Cori Gauff, în turul 3 la Indian Wells
- Americanca va împlini 18 ani în ziua meciului
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Wim Fissette, săgeţi către Simona Halep: „Nimeni nu va lucra cu ea mai mult de un an”. Marea problemă identificată la fostul lider WTA
- „Oamenii slabi sunt răzbunători!” Simona Halep nu s-a mai putut abţine, după ce a aflat toate numele de pe „lista neagră”
- Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu au urcat în clasamentul WTA. Ce locuri ocupă româncele în ierarhia actualizată