Închide meniul

Ianis Hagi, aproape de transferul vieţii, chiar dacă nu va mai juca în acest sezon. E pe aceeaşi listă cu James Rodriguez

Dan Roșu Publicat: 25 martie 2022, 14:16

Comentarii
Ianis Hagi, aproape de transferul vieţii, chiar dacă nu va mai juca în acest sezon. E pe aceeaşi listă cu James Rodriguez

Ianis Hagi, în timpul unui meci pentru Rangers / Getty Images

Ianis Hagi este dorit de Galatasaray, din această vară, chiar dacă jucătorul lui Rangers se recuperează încă după operaţia suferită cu două luni în urmă, la genunchi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Turcii de la Aspor susţin că Galatasaray a revenit pe pista Ianis Hagi, jucător pe care l-a mai vrut şi în precedentele perioade de mercato. Jurnaliştii l-au cotat pe mijlocaşul de 23 de ani la 7 milioane de euro.

Hagi se află pe o listă selectă a Galatei, unde regăsim două nume mari, James Rodriguez, fostul star al lui Real Madrid, şi Mohamed Elneny, jucător care a trecut pe la Arsenal.

Hagi, mesaj pentru tricolori, înainte de România – Grecia

Fiul lui Gică Hagi este nerăbdător să se întoarcă la prima reprezentativă. A fost operat şi speră să fie pregătit de luptă în meciurile din UEFA Nations League. Ianis i-a încurajat pe cei care au fost convocaţi.

„În primul rând bun venit noului staff, sper să avem parte numai de succese împreună şi să reuşim să-i facem pe suporterii echipei naţionale fericiţi. În acelaşi timp vreau să-i salut pe toţi cei care sunt acolo, la Mogoşoaia. Îmi este dor de voi şi abia aştept să ne vedem. Jucătorilor le doresc multă baftă, să înceapă cu dreptul acest an.

Reclamă
Reclamă

Clar că îmi doresc să revin cât mai repede la echipa naţională. Pentru asta muncesc zi de zi, sper să mă recuperez aşa cum trebuie şi să ne vedem cât mai repede pe teren alături de suporteri. Îmi este dor de toată lumea şi încă o dată vă doresc multă baftă„, a fost mesajul lui Ianis Hagi pentru jucătorii şi staff-ul echipei naţionale a României.

Ianis, elogiat de Gică Hagi în Marca

Jucătorul lui Rangers a fost elogiat de tatăl său, Gică Hagi în presa din Spania. “Regele” a vorbit cu jurnaliştii de la Marca şi le-a explicat ce fel de fotbalist este fiul său.

„E un număr 10 ca mine, cu ultima pasă și gol. Face diferența prin creativitate, dar nu este un golgheter. Păcat că acum este accidentat, dar a avut un an grozav la Rangers și cred că este un jucător cu multă personalitate”, a declarat Gică Hagi pentru Marca.

Reclamă

Ianis Hagi a suferit o ruptură la ligamentele încrucișate ale genunchiului și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Operația a avut loc la Glasgow și se estimează că fotbalistul nu va mai putea juca în acest sezon. Totuși, Giovanni Van Bronckhorst, antrenorul lui Rangers, a luat în calcul ce e mai rău și anunță că elevul său poate lipsi chiar și nouă luni.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:35
Zeljko Kopic, schimbare care a făcut diferența în Dinamo – Petrolul. Inspirație uriașă pentru antrenorul „câinilor”
21:30
LIVE TEXTDinamo – Petrolul 1-0. Danny Armstrong a deblocat tabela! “Câinii” s-au jucat cu ocaziile
21:13
VideoJurnal Antena Sport | După Alibec, FCSB vrea să mai renunţe la 3 jucători!
21:10
VideoJurnal Antena Sport | Rapidiştii aşteaptă un moment de magie de la Moruţan şi cu U Cluj
21:09
Aryna Sabalenka – Elena Rybakina LIVE TEXT (10:30), în finala de la Australian Open. Duel „de foc” pentru trofeu
21:06
OFICIAL | Doi jucători au plecat de la Rapid! Anunţul clubului patronat de Dan Şucu
1 FotoE multimilionar, dar iubita lui superbă câştigă mai mulţi bani decât el: “Ne întrecem”! Sumele uriaşe încasate 2 Transferul se face astăzi! Mutarea a fost anunţată de Gigi Becali: “Ne-am înțeles” 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Timo Werner va fi adversarul lui Louis Munteanu 4 Charalambous a aflat după FCSB – Fenerbahce decizia luată de Gigi Becali. A fost luat prin surprindere: “Nu am fost informat” 5 Inter şi Cristi Chivu şi-au aflat adversara din play-off-ul pentru optimile Champions League. Meci tare pentru Real Madrid 6 Gigi Becali a făcut praf doi jucători de la FCSB, după egalul cu Fenerbahce: “Cu din ăştia nu poţi”
Citește și