Mihai Stoica a criticat delegarea lui Istvan Kovacs la finala CFR Cluj – FCSB! ”E clar că CFR pleacă avantajată”

Dan Roșu Publicat: 15 aprilie 2022, 9:29

Comentarii
Mihai Stoica a criticat delegarea lui Istvan Kovacs la finala CFR Cluj – FCSB! ”E clar că CFR pleacă avantajată”

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mihai Stoica a criticat delegarea lui Istvan Kovacs la prima finală de titlu, CFR Cluj – FCSB. Oficialul roș-albaștrilor a adus aminte de câteva momente în care arbitrul i-a avantajat pe ardeleni și a dezvăluit care va fi marele avantaj al campioanei, în derby-ul de duminică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Am anticipat. Puteau arbitra trei. În afară de Haţegan şi Kovacs, care e al treilea arbitru? Îţi spun eu, Radu Petrescu. Putea fi delegat Colţescu, dacă se miza pe experiența și pe sezonul făcut de el anul acesta, sau Radu Petrescu, care e arbitru FIFA.

Dar când am văzut că Radu Petrescu e delegat la Craiova – CFR şi când am aflat cu stupoare că Sebastian Colţescu a fost delegat la marele derby dintre FCSB şi Voluntari, am realizat că Istvan Kovacs va arbitra meciul de la CFR.

Mihai Stoica critică delegarea lui Istvan Kovacs la CFR – FCSB

Am foarte multe probleme. Dar nu mă surprinde sub nicio formă. Ultimul meci arbitrat de Istvan Kovacs, la CFR – FCSB, cu henţul acela la Camora şi penalty-ul inventat la Miron…

Alea nici nu le iau în discuţie. Dar în prima fază a meciului, Susic are un atac brutal la Octavian Popescu și nici fault nu a dat! E clar că CFR pleacă avantajată. CFR are bărbaţi, noi încă mai avem copii, nu putem grăbi maturizarea unor jucători”, a spus Mihai Stoica, citat de orangesport.ro.

Reclamă
Reclamă

Gigi Becali, avertisment pentru Istvan Kovacs înainte de CFR Cluj – FCSB

Gigi Becali a comentat delegarea lui Istvan Kovacs la centrul derby-ului CFR Cluj – FCSB, care se poate dovedi decisiv în lupta pentru titlu. Patronul clubului din Berceni a dezvăluit ce îl va întreba pe arbitrul de 37 de ani, la finalul meciului, dacă va lua decizii eronate.

„Vreau să vă întreb asta despre Istvan Kovacs. Păi cum arbitrează el în Europa și îl laudă toată lumea și nu face nicio greșeală? Asta o să îl întreb și eu după meci, dacă greșește ceva. O să îl întreb ‘Cum arbitrezi tu în Champions League, când e presiunea mare, cu echipe mari?’. Cu alte cuvinte, ești arbitru mare, bun și știi. Păi atunci nu ai voie să greșești. Asta o să îl întreb eu.

În al doilea rând, cel mai important lucru… dacă el nu va da două cartonașe galbene, cum n-a dat, dacă îi lași să joace agresiv și nu îi dai galben din prima, normal că după aceea înseamnă că ești cu ei. Asta mă deranjează pe mine. Arbitrează măcar la jumătate cum ai arbitrat în Champions League!

Reclamă

Nu știu ce este (n.r. – întrebat dacă e rea voință). O să vedem, dacă e. Dacă își permite la valoarea și la numele pe care îl are. Acum el e numărul 1. Eu nu sunt supărat că l-au delegat pe el, pentru că el e cel mai bun la ora actuală. Mai e Feșnic, dar el e cel mai bun. Atâta vreau, arbitrează corect. Dacă e galben, să fie galben. Dacă e fault, să fie fault. Că offside-ul îl vede tușierul și ridică sau nu ridică. Nu e mare lucru.

Nu mai poți să spui acum că nu știe Istvan Kovacs ce sunt galbenul și faultul. Nu mai poți să spui ‘Domne, a greșit’. Gata, el nu mai are voie să greșească. Pentru că e un arbitru mult prea experimentat. Din punctul meu de vedere, a fost delegat bine. Atât îi cer: să arbitreze ca un arbitru.”, a spus Gigi Becali, înaintea lui Mihai Stoica, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Înaintea meciului din Gruia, CFR Cluj are un avans de 5 puncte față de FCSB, cu 6 etape rămase până la finalul play-off-ului. Duelul se va disputa duminică, de la ora 20.30, în format LIVE TEXT pe www.as.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:27

„Va avea probleme”. Denis Drăguș, avertizat după debutul la FCSB. Sfat și pentru Gigi Becali: „Să nu facă greșeala asta”

15:18

Absență uriașă din lotul Suediei pentru meciurile cu România! Omul cu cel mai frumos gol al nordicilor la Mondial nu va juca

15:16

Suma uriaşă pe care o are de recuperat Neluţu Varga de la CFR Cluj: „E ultimul care îşi va lua banii”

15:12

Grilă stelară la Mamaia Rally Show: Campioni europeni și elita raliurilor românești se înfruntă la malul mării

14:58

Alexander Zverev revine pe teren, la scurt timp după câștigarea US Open. Decizia luată de german

14:24

Suporterii FCSB-ului au ales următorul antrenor, după ce l-au refuzat pe Marius Șumudică: „Îl așteptăm”

1 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte 2 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 3 Andrei Rațiu, direct în istorie! Performanța stabilită la partida dintre Rayo Vallecano și Espanyol 4 Încă o lovitură dată de maghiari: al 5-lea jucător din Ungaria care semnează cu Liverpool 5 Atletico a cedat! Julian Alvarez, lăsat să plece chiar și la Barcelona! Cu o singură condiție 6 Au bătut palma! Dinamo a luat decizia şi a semnat contractul, după ce a ajuns pe primul loc
Citește și