PSG nu renunță la transferul lui Kylian Mbappe, care va fi oficial liber de contract pe 30 iunie. Șefii de pe ”Parc des Princes” încearcă, pe ultima sută de metri, să își păstreze vedeta la Paris.
Astfel, Fayza Lamari, mama atacantului francez, a fost chemată la negocieri la Doha, potrivit Marca. De remarcat este că și Ethan, fratele mai mic al lui Kylian, a fost prezent alături de această.
Kylian Mbappe, ofertat de PSG pe ultima sută de metri
Șefii lui PSG sunt siguri că mama acestuia va fi ”cheia” prelungirii contractului. Anunțul vine la scurt timp după apariția informației potrivit căreia Mbappe va rămne la Paris.
„Singurul interes al lui Al-Khelaifi este să știe ce va face Kylian. Nimeni nu mă va crede, dar transferul va fi anunțat în mai și va rămâne”, spunea recent Daniele Riolo, jurnalistul care a dezvăluit transferul lui Lionel Messi la PSG, citat de Marca.
160 de milioane de euro este cota de piața a lui Kylian Mbappe, potrivit transfermarkt.com. Atacantul francez a înscris 33 goluri în 41 de meciuri jucate la PSG în acest sezon, în toate competițiile. De asemenea, acesta a reuşit şi 22 de pase decisive.
Kylian Mbappe, ca și plecat de la PSG
Kylian Mbappe nu a apărut în ultimul spot publicitar al lui PSG. Starul francez mai are contract cu formația pariziană până la finalul sezonului, iar în presa internațională se vorbește intens despre un posibil transfer la Real Madrid, Barcelona sau Manchester City.
Aventura lui Kylian Mbappe la PSG se apropie de final, iar ultimul spot publicitar al clubului încurajează și mai mult această ipoteză. Echipa pariziană a încheiat un nou parteneriat de sponsorizare, iar atacantul de 23 de ani n-a fost inclus în videoclipul de prezentare.
Contractul lui Kylian Mbappe expiră la finalul sezonului, iar până acum starul francez a refuzat toate propunerile de prelungire. Real Madrid, Barcelona și Manchester City se numără printre giganții care se luptă pentu semnătura campionului mondial.
- Kylian Mbappe, ofertat de PSG pe ultima sută de metri
- Mama superstarului francez, în negocieri cu șefii de pe ”Parc des Princes”
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Răsturnare de situaţie! Pancu spune că are o altă variantă, în afară de Rapid
- Gennaro Gattuso, revenire spectaculoasă în Serie A? Formaţia care-l vrea pe fostul selecţioner al Italiei
- Imagini incredibile! Toată lumea s-a bătut cu toată lumea după finalul partidei din Belgia. Video
- Cristi Chivu, veşti excelente! Şefii lui Inter s-au înţeles pentru primul transfer al noului sezon
- Louis Munteanu, gol într-un “thriller” jucat de echipa sa în MLS. Trei reușite după minutul 85

































