Novak Djokovic va putea juca la Wimbledon 2022. Anunţul făcut de organizatori. Roger Federer revine în circuit în acest an. Rafael Nadal, record uriaş

Valentin Pîrcălabu Publicat: 26 aprilie 2022, 17:18

Comentarii
Novak Djokovic va putea juca la Wimbledon 2022. Anunţul făcut de organizatori. Roger Federer revine în circuit în acest an. Rafael Nadal, record uriaş

Profimedia

Novak Djokovic poate evolua la Wimbledon. Organizatorii au anunţat că şi jucătorii nevaccinaţi pot evolua la al treilea turneu de Grand Slam al anului. Djokovic nu a putut evolua la Australian Open din cauza faptului că nu a fost vaccinat. Şi Roger Federer a făcut un anunţ uriaş. Elveţianul a anunţat că va participa la turneul de la Basel, care se va desfăşura în perioada 24-30 octombrie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Novak Djokovic este în culmea fericirii. Sârbul va putea să îşi apere titlul la Wimbledon. Directorul executiv al All England Club, Sally Bolton, a anunţat că vor putea juca şi jucătorii nevaccinaţi la turneul care se va desfăşura în perioada 27 iunie – 10 iulie.

Novak Djokovic va putea juca la Wimbledon 2022

Novak Djokovic a făcut istorie la Wimbledon. A câştigat de 6 ori turneul de pe iarba londoneză: în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019 şi 2021. Anunl trecut, Djokovic l-a învins în finală pe italianul Matteo Berrettini, cu scorul de 6-7 (4), 6-4, 6-4, 6-3.

Din cauza faptului că nu este vaccinat, Novak Djokovic a participat la doar 3 turnee în 2022.  Este vorba de turnee de la Dubai, Monte Carlo şi Belgrad. Din cauza faptului că a decis să nu se vaccineze, sârbul nu a putut evolua la Australian Open, Indian Wells şi Miami Open.

Reclamă
Reclamă

Novak Djokovic a fost protagonistul unei imens scandal la Australian Open, în această lună. Tenismenul, care se opune vaccinării, a fost nevoit să părăsească Australia, la 16 ianuarie, cu o zi înaintea începrii grand slam-ului, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în ţară a fost respins de un tribunal din Melbourne.

Cât timp s-a aflat în Australia, liderul ATP a stat în carantină într-un hotel, unde ar fi primit ”rele tratamente”. Djokovic cere daune de nu mai puțin de 3.8 milioane de euro, dublul premiului de la Australian Open.

Şi Roger Federer revine în circuitul ATP

Roger Federer, locul 41 ATP, va participa la turneul de la Basel (24-30 octombrie), pe care fostul numărul 1 mondial l-a câştigat de zece ori în carieră, a anunţat Rene Stauffer, autorul biografiei jucătorului.

Reclamă

Legendarul tenismen, care va împlini în august 41 de ani, nu a mai jucat la niciun turneu de la eliminarea suferită în sferturile de finală, la Wimbledon, în 2021, din cauza unei accdientări la genunchi.

Federer a suferit două operaţii la genunchi în 2020, după Australian Open, şi a revenit în circuit anul trecut. După ce a jucat doar cinci turnee, Federer a suferit o a treia operaţie la genunchi. La începutul acestui an, Federer a confirmat că intenţionează să joace la competiţia demonstrativă Laver Cup, la sfârşitul lunii septembrie.

Turneul de la Basel, la care Federer a câştigat ultimul trofeu din cele 103 din palmaresul său, este primul din circuitul ATP la care îşi anunţă participarea, dar asta nu înseamnă că e primul la care va juca după ultima accidentare.

Competiţia de 500 de puncte din oraşul elveţian nu s-a disputat în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei, astfel că la ediţia din acest an Federer ar urma să evolueze în calitate de deţinător al trofeului.

Rafael Nadal, performanţă istorică: 17 ani consecutivi de prezenţă în top 10 ATP

Rafael Nadal continuă să scrie istorie în tenis. A devenit jucătorul cu cea mai lungă prezenţă în top 10 ATP. În ultimul clasament, Nadal se află pe locul 5. Urmaşul său, Carlos Alcaraz, a intrat pentru prima dată în topul celor mai buni 10 jucători din lume.

Carlos Alcaraz a pătruns pentru prima dată în Top 10 ATP, la vârsta de 18 ani. El a urcat de pe locul 11 pe 9, cu 3.827 de puncte, în clasamentul dat publicităţii luni, după ce a câştigat turneul de la Barcelona.Ierarhia este condusă în continuare de sârbul Novak Djokovic, cu 8.400 de puncte, urmat de rusul Daniil Medvedev, cu 8.080 de puncte. Germanul Alexander Zverev ocupă locul 4, cu 7.465 de puncte, fiind urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 6.435 de puncte.

Grecul Stefanos Tsitsipas este la cincilea, cu 5.770 de puncte, italianul Matteo Berrettini, al şaselea, cu 4.570 de puncte, iar norvegianul Casper Ruud, al şaptelea, cu 4.110 puncte, scrie news.ro.

Rusul Andrei Rublev ocupă locul 8, cu 4.025 de puncte. Au coborât în clasament canadianul Felix Auger-Aliassime, de pe locul 9 pe 10, cu 3.625 de puncte, şi britancul Cameron Norrie, de pe 10 pe 11, cu 3.440 de puncte.
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:00

Cât de mult a progresat Red Bull? Analiza lui Adrian Georgescu

1:05

Wu Yize l-a învins dramatic în decisiv pe Shaun Murphy şi este noul campion de la Crucible

0:17

VIDEOSporting – Guimaraes 5-1! Gazdele au egalat-o pe Benfica, după ce au umilit echipa românului Tony Strata

0:16

VideoDebast, autogol de cascadorii râsului! A amintit de cel al lui Bănel Nicoliţă cu Real Madrid

23:59 4 mai

Manchester City, remiză dramatică la Everton! Ajutor uriaș pentru Arsenal în lupta la titlu

23:31 4 mai

Anunţul lui Costel Gâlcă despre viitorul său, după ce fanii i-au cerut demisia

1 Prima decizie luată de Kyros Vassaras, după scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1 2 “Ce-aveţi, mă?” Dialog halucinant între arbitrii din camera VAR la faza golului oltenilor, marcat din offside! 3 Cristi Chivu a plecat din conferinţă, după ce a devenit campion cu Inter. Cum şi-a explicat gestul rar: “Aţi înţeles momentul” 4 Gigi Becali îl va da afară de la FCSB, dar jucătorul e la mare căutare: “Cu un CV ca al lui, multe echipe îl vor” 5 “Pot să plângă”. Steven Nsimba, mesaj plin de tupeu după golul din offside marcat în Craiova – Dinamo 6 Reacţia surprinzătoare a CCA după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo cu un gol din offside!
Citește și