Închide meniul

Sorana Cîrstea, eliminată de la Roma! Românca a avut o revenire spectaculoasă, însă nu a putut evita înfrângerea

Dragoș Vasile Publicat: 10 mai 2022, 21:49

Sorana Cîrstea, eliminată de la Roma! Românca a avut o revenire spectaculoasă, însă nu a putut evita înfrângerea

Sorana Cîrstea, eliminată de la Roma / Hepta

Sorana Cîrstea, locul 26 WTA, a fost eliminată în primul tur al turneului de categorie WTA 1.000 de la Roma. Ea a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-0, 7-6 (1), de Ons Jabeur din Tunisia, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 9, după un meci care a durat o oră şi 16 minute.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cîrstea a fost condusă cu 6-0, 5-2, cu două break-uri, dar a avut o revenire spectaculoasă până la 5-5, scor la care a servit şi a fost din nou condusă, 0-40. Ea a anulat toate mingile de break ale adversarei şi a preluat pentru prima dată conducerea în acest meci.

Sorana Cîrstea, eliminată de la Roma

Obosită după ce sâmbătă a câştigat Madrid Open, Jabeur s-a salvat cu jocul ei tehnic, în care abundă loviturile scurte. Jucătoarea tunisiană a dus setul în tie-break, pe care l-a încheiat cu 7-1, după puţin peste 75 de minute de joc.

Pentru participarea la turneul din capitala Italiei, Cîrstea va primi un premiu de 9.456 de euro şi un punct WTA. În faza următoare, Jabeur va da piept cu sportiva australiană Ajla Tomljanovic, locul 41 WTA.

Simona Halep – Danielle Collins, în turul al doilea la Roma

Organizatorii turneului de la Roma au anunţat ora de start a meciului Simona Halep – Danielle Collins. Cele două s-au întâlnit de două ori în carieră şi şi-au împărţit victoriile.

Reclamă
Reclamă

În turul al doilea, Simona Halep o va întâlni pe Danielle Collins. Confruntarea va avea loc începând cu ora 17:00, ora României. Meciul este programat al patrulea pe terenul Pietrangeli şi va fi LIVE TEXT pe AS.ro.

Simona Halep şi Danielle Collins s-au întâlnit de două ori în carieră şi şi-au împărţit victoriile. Halep s-a impus la US Open, în 2014, în primul tur, 6-7, 6-1, 6-2. Americanca de 29 de ani şi-a luat revanşa la Montreal, anul trecut, unde a învins-o pe Simona, cu 2-6, 6-4, 6-4.

Danielle Collins a avut un început de an spectaculos şi s-a calificat până în finala de la Australian Open, unde a fost învinsă de Ashleigh Barty. Pe traseu, ea le-a eliminat pe Mertens, Cornet sau Swiatek.

Reclamă

Simona Halep a câştigat turneul de la Roma, în 2020, după o finală contra Karolinei Pliskova. Ea a mai disputat două finale, în 2017 şi 2018, ambele pierdute în faţa aceleiaşi jucătoare, Elina Svitolina. De partea cealaltă, Danielle Collins debutează la Roma 2022 direct în turul 2. Ea nu a depăşit niciodată această rundă, în care a mai ajuns în 2018 şi 2019.

Mesajul lui Patrick Mouratoglou pentru Simona Halep

Mesajul lui Patrick Mouratoglou pentru Simona Halep a venit chiar la o postare a campioanei noastre. Simo a lăudat atmosfera de la Foro Italico, iar antrenorul ei a reacționat.

„Fantastică treabă astăzi, Simona”, a fost mesajul lui Patrick Mouratoglou. „Început câştigător la Roma. Mulţumesc tuturor pentru susţinere. Atmosfera de pe teren a fost incendiară”, a scris Halep, pe contul său de Instagram.

Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 39 WTA, în turul I al turneului de la Roma. Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 13.176 de euro şi cu 60 de puncte WTA.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce pronostic dai pentru Austria - România?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:51 5 iun.

Novak Djokovic l-a învins pe Zverev şi s-a calificat în semifinale la Roland Garros. Duel de vis cu Jannik Sinner

0:13 5 iun.

Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate

0:05 5 iun.

Germania – Portugalia 1-2. Lusitanii s-au calificat în finala Nations League. Cristiano Ronaldo a marcat

23:57

Recordul stabilit de Cristiano Ronaldo, după ce a marcat în Germania – Portugalia. Cifre impresionante pentru starul lusitan

23:15

Video“Sper să reuşesc”. Octavian Popescu, anunţ despre transfer după ce a fost căpitanul naţionalei U21

22:37

Daniel Pancu, reacţie fermă după ce România U21 a câştigat amicalul înainte de EURO: “Sunt nemulţumit”

1 Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Dennis Politic. Jucătorul cotat la 2,8 milioane de euro e dorit de Zeljko Kopic 2 Gigi Becali s-a înţeles cu Hermannstadt pentru jucătorul de la FCSB: “Ajunge mare fotbalist” 3 Înlocuitor de la FCSB pentru Ștefan Baiaram, la naționala U21! Decizia luată de Daniel Pancu, înainte de EURO 4 Petrolul, primul transfer din mandatul lui Liviu Ciobotariu! Ce salariu va încasa jucătorul 5 Gigi Becali a schimbat oferta pentru transferul lui Dennis Politic: “Undeva la un milion de euro. Suntem aproape” 6 Andrei Prepeliță este noul antrenor de la Unirea Slobozia! Contractul semnat de tehnician
Citește și