Simona Halep şi-a aflat posibila adversară din turul doi de la Roland Garros. Dacă va trece de Schunk, Simo se va duela cu Qinwen Zheng, care a trecut entuziasmant de Maryna Zanevska.
Sportiva din China s-a impus cu 6-3, 6-1, într-o oră şi 11 minute. Principala armă a asiaticei a fost serviciul, ea reuşind şase aşi şi având un procentaj de 95% pe primul. De altfel, ea nu a avut de apărat decât o minge de break, pe care a salvat-o.
Simona Halep şi-a aflat posibila adversară din turul doi de la Roland Garros
Simona Halep şi Qinwen Zheng ar putea să se întâlnească pentru a doua oară în carieră în turul secund de la Roland Garros. Primul meci dintre cele două a avut loc la începutul anului, la Melbourne Summer Set 1, turneu pe care Simo la câştigat.
Atunci, în semifinale, Simona s-a impus cu 6-3, 6-2. Ea a avansat în finala de la antipozi, unde a trecut de Kudermetova, obţinând singurul ei trofeu de până acum, din 2022.
Simona Halep visează la Roland Garros
Simona Halep se va lupta cu Ana Konjuh (Croația, 66 WTA) în primul tur de la Roland Garros 2022.
Simo e considerată de bookmakeri a doua favorită la Paris, după Iga Swiatek, și ea visează la un nou trofeu, după cel câștigat în 2018.
„Voi avea întotdeauna amintiri plăcute de la titlul cucerit în 2018, pentru că a fost primul meu Grand Slam şi totdeauna am visat să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă extraordinară, mulţi fani m-au încurajat şi m-am simţit bine. Nu voi uita niciodată acel moment.
Dacă voi câştiga din nou, va fi un nou moment special, pentru că de fiecare dată câştigi un Grand Slam este foarte special. Am 30 de ani şi nu mai pun presiune pe mine. Dar de aceea sunt aici şi muncesc mult pentru că visez să câştig din nou. Vom vedea dacă se va întâmpla”, a spus Simona Halep, citată de eurosport.com.
Pe lângă trofeul din 2018, Simona Halep a mai disputat două finale la Roland Garros, în 2014 şi în 2018, pierdute în faţa Mariei Sharapova şi a Jelenei Ostapenko. La ultima participare, în 2020, ea era eliminată în optimi de Iga Swiatek, 1-6, 2-6.
Simona Halep, la un pas de retragere
Optimismul Simonei Halep vine după o perioadă extrem de grea prin care a trecut românca. Simo a suferit accientarea de la Roma, cea mai grea a carierei, cu un an în urmă. Pandemia a fost de asemenea un factor negativ.
”Am fost foarte aproape de retragere, pentru că m-am confruntat cu cea mai serioasă accidentare a carierei! Nu am știut cum să o gestionez, eram speriată și aveam încrederea scăzută, deoarece mă temeam că nu mai rezist fizic. A fost și pandemia, bulele de la turnee și chiar am suferit. Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului”, a spus Simona, pentru CNN.
Totuși, Simona a adunat 13 turnee în 2021, chiar dacă nu a câștigat niciunul. Cel mai aproape a fost la Cluj-Napoca, acolo unde a atins și singura ei finală din sezon, pierdută în fața lui Kontaveit.
- Simona Halep a câştigat Roland Garros în 2018
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY