Închide meniul

OFICIAL | Gareth Bale pleacă de la Real Madrid după 9 ani! Superstarul galez, mesaj emoţionant de despărţire

Dragoș Vasile Publicat: 1 iunie 2022, 13:09

Comentarii
OFICIAL | Gareth Bale pleacă de la Real Madrid după 9 ani! Superstarul galez, mesaj emoţionant de despărţire

Gareth Bale a cucerit cinci trofee UEFA Champions League / Profimedia

Gareth Bale pleacă de la Real Madrid după 9 ani. Galezul a rămas liber de contract şi a anunţat oficial că părăseşte gruparea de pe Santiago Bernabeu. Marele fotbalist a postat o scrisoare emoţionantă pentru fani, coechipierii săi şi conducerea clubului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În perioada petrecută în Spania, Bale a câştigat cinci trofee UEFA Champions League, trei titluri în La Liga, trei Supercupe ale Europei, trei Supercupe ale Spaniei, o Cupă a Spaniei şi patru Campionate Mondiale ale Cluburilor.

Performanțele uriașe obținute de Gareth Bale în ultimii ani au fost umbrite de perioada nefastă pe care a traversat-o la Real Madrid. Jucătorul galez jucase doar șapte partide pentru Real Madrid în ultima stagiune, în toate competițiile, și a înscris un singur gol.

Gareth Bale pleacă de la Real Madrid după 9 ani

Bale a fost împrumutat în stagiunea precedentă la Tottenham, în speranța că își va relansa cariera, însă nici revenirea „acasă” nu l-a ajutat pe fotbalistul de 32 de ani. Florentino Perez îi plătea 101 de milioane de euro lui Tottenhamca să-l transfere pe Gareth Bale, în 2013. Galezul e al doilea cel mai scump transfer din istoria lui Real Madrid, după Eden Hazard, care a costat 115 milioane de euro, venit de la Chelsea, în 2019.

258 de meciuri, 106 goluri și 67 de assist-uri sunt cifrele lui Gareth Bale la Real Madrid.

Reclamă
Reclamă

“Scriu acest mesaj pentru a le mulţumi colegilor, trecuţi şi prezenţi, antrenorilor, mebrilor din staff şi suporterilor care m-au susţinut. Am ajuns aici acum 9 ani şi mi-am îndeplinit visul de a juca la Real Madrid. Să port kitul, să port emblema, să joc pe Santiago Bernabeu, să câştig trofee şi să fiu parte din istoria acestui club. Visul meu a devenit realitate.

A fost o experienţă incredibilă şi nu o voi uita. Vreau să îi mulţumesc preşedintelui Florentino Perez pentru oportunitatea de a juca la acest club. Am creat momente care vor fi întotdeauna în istoria acestui club. A fost o onoare. Vă mulţumesc! Hala Madrid!”, a transmis Gareth Bale.

Reclamă

Gareth Bale, mai slab decât Florin Tănase

Gareth Bale e mai slab decât Florin Tănase. Cel puțin asta consideră experții de la site-ul transfermarkt.com, care i-au acordat starului de la Real Madrid o cotă de piață mai mică decât cea a căpitanului de la FCSB.

Conform transfermarkt.com, Gareth Bale valorează trei milioane de euro. Același site i-a acordat lui Florin Tănase o cotă de 5,5 milioane de euro. Octavian Popescu, „perla” lui Gigi Becali de la FCSB, valorează tot trei milioane de euro, la fel ca Bale.

Gareth Bale a ajuns în cel mai jos punct al carierei de profesionist. Starul galez era cotat în 2016 la nu mai puțin de 90 de milioane de euro. Ultima dată când Bale a avut o cotă mai mică de trei milioane de euro a fost în octombrie 2006, când valora 400.000 de euro, însă avea doar 17 ani și nu debutase încă în Premier League.

De cealaltă parte, Florin Tănase e în cel mai bun moment al carierei. Cota actuală de 5,5 milioane de euro e cea mai mare pe care căpitanul lui FCSB a avut-o vreodată. Vedeta de la clubul lui Gigi Becali a fost golgheterul Ligii 1 în ultimele două sezoane.

Bale și-a trecut în CV echipe precum Southampton, Real Madrid și Tottenham, în timp ce Florin Tănase a jucat doar la FCSB și Viitorul/Farul. Bale are 102 selecții și 38 de goluri pentru naționala Țării Galilor, în timp ce Tănase are 12 goluri și un gol pentru naționala României.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:55
Marea dilemă a antrenorului de la Fenerbahce, înainte de meciul cu FCSB: „Nu știu cu cine voi juca la București”
20:54
PAOK, mesaj emoţionant după decesul fanilor săi în accidentul din Timiş: “Tristeţea te frânge. Niciodată din nou”
20:44
VideoJurnal Antena Sport | Jucătorul naţionalei de tenis îşi ia cărţile cu el, în deplasarea pentru Cupa Davis
20:41
VideoJurnal Antena Sport | Turcii promit să facă legea pe Arena Naţională la meciul cu FCSB
20:29
Legenda Rapidului a reacționat, după debutul lui Olimpiu Moruțan: „Te ajută mult”
20:14
Răzvan Lucescu, devastat după accidentul din România, în care 7 fani ai lui PAOK au decedat: “O tragedie imensă”
1 “Şocant! Ce tragedie!” Reacţia presei din Grecia după accidentul şocant în care 7 fani PAOK au murit în România 2 Primul 11 al celor mai valoroşi fotbalişti din Liga 1. Liderul Craiova nu are niciun jucător. Cum arată Dream Teamul 3 Jucătorul de care se desparte Universitatea Craiova. “Sunt deciziile antrenorului” 4 Ofertă de ultimă oră anunţată de Gigi Becali la FCSB: “Mai contează la mine încă 80.000 de euro?” 5 Chivu și Inter, “ignorați” de Allegri după Roma – Milan 1-1. “Rossonerii” au pierdut teren în lupta la titlu 6 Prima ipoteză în cazul accidentului din România, în care 7 fani ai lui PAOK au murit! Posibila cauză a tragediei
Citește și