Închide meniul

FRF a anunţat “naționala secolului”! Gică Hagi, Nicolae Dobrin şi Adrian Mutu, în primul “11”. Anghel Iordănescu, selecţionerul ideal

Dragoș Vasile Publicat: 12 iunie 2022, 15:31

Comentarii
FRF a anunţat naționala secolului! Gică Hagi, Nicolae Dobrin şi Adrian Mutu, în primul 11. Anghel Iordănescu, selecţionerul ideal

FRF a anunţat "naționala secolului" / Profimedia

FRF a anunţat “naționala secolului” cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la primul meci al naționalei. În urma cu un secol, România învingea Iugoslavia la Belgrad, scor 2-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Timp de 9 zile, suporterii au avut posibilitatea să aleagă echipa ideală all-time a României. Aceştia şi-au votat favoriţii, iar nume uriaşe, precum Gică Hagi, Nicolae Dobrin şi Adrian Mutu, nu lipsesc din echipa de start.

FRF a anunţat “naționala secolului”

Naționala secolului (4-3-3): Bogdan Stelea – Dan Petrescu, Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedici, Cristian Chivu – Gheorghe Hagi, Nicolae Dobrin, llie Balaci – Adrian Mutu, Marius Lăcătuș, Adrian Ilie

Selecționer: Anghel Iordănescu 

Gianni Infantino și Aleksander Ceferin, mesaje speciale la 100 de ani de la primul meci al României

Gianni Infantino, preşedintele FIFA, și Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, au transmis mesaje speciale la 100 de ani de la primul meci al naționalei României. În urma cu un secol, România învingea Iugoslavia la Belgrad, scor 2-1.

Reclamă
Reclamă

”Dragă domnule președinte Burleanu, dragă Răzvan, dragi prieteni și colegi din fotbalul românesc, felicitări pentru un secol de fotbal la nivel internațional. Au trecut 100 de ani de la acea victorie istorică a naționalei de seniori a României, la Belgrad, în 1922. Începând acest drum cu un succes, ați arătat lumii cât de puternic era fotbalul românesc. De-a lungul anilor, fotbalul românesc a adus multe bucurii milioanelor de suporteri din țara voastră și celor din toată lumea. Pot doar să vă felicit pentru asta”, a fost mesajul lui Gianni Infantino, potrivit FRF.

”Dragi prieteni ai fotbalului, dragă familie a fotbalului românesc, sunt foarte puține lucruri care unesc oamenii așa cum o face echipa națională. Când joacă echipa noastră, cu toții purtăm aceleași culori și visăm la aceleași lucruri. Și nu vorbim doar despre fanii fotbalului, pentru că echipa națională unește întreaga țară, fără excepție, și iubim fiecare clipă, pentru că suntem împreună.

Glorioasa poveste a început la Belgrad, pe 8 iunie 1922, cu o victorie 2-1 în fața Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, cunoscut mai târziu drept Iugoslavia. De atunci, România a jucat la șapte Cupe Mondiale și cinci Campionate Europene. Cu adevărat o performanță excepțională. Atât de multe generații au purtat legendarul tricou galben, conduse de câteva dintre talentele pure, precum Gheorghe Hagi, Gică Popescu și, mai recent, Cristian Chivu și Adrian Mutu. Astăzi, echipa națională se află din nou pe drumul cel bun, pentru ceea ce se anunță a fi o campanie de excepție în Liga B a UEFA Nations League”, a transmis şi Aleksander Ceferin.

Reclamă

Cartea „100 de ani – Istoria Echipei Naționale a României”, scrisă de Cătălin Oprișan, a fost lansată oficial

Cartea „100 de ani – Istoria Echipei Naționale a României”, scrisă de Cătălin Oprișan, a fost lansată oficial. Autorul volumului reeditat și fostul mijlocaș al naționalei, Lucian Sânmărtean, au vorbit despre ziua specială de 8 iunie, în care „tricolorii” sărbătoresc centenarul.

„La 100 de ani de la primul meci al echipei naționale, volumul ‘100 de ani – Istoria Echipei Naționale a României’, scris de Cătălin Oprișan, a fost reeditat. Ediția actualizată a fost lansată în prezența autorului, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Romania Store, magazinul oficial al echipei naționale.

Pe 8 iunie, cu ocazia Centenarului echipei naționale, Federația Română de Fotbal a lansat varianta reeditată a cărții care adună atât poveștile tricolorilor începând din 1922 până în prezent, cât și statistici despre cei care au stat pe banca naționalei și au îmbrăcat tricoul României de-a lungul timpului.”, a anunțat FRF, pe site-ul oficial.

Cătălin Oprișan, jurnalistul Antena Sport și moderatorul emisiunii „AS.ro LIVE”, a vorbit despre cartea publicată și despre impactul echipei naționale din cei 100 de ani de existență:

„Unele echipe naționale au apărut într-un restaurant sau într-o cârciumă, altele în urma unui articol de ziar, altele, în urma unor discuții între cluburile dintr-un oraș. Noi am apărut în urma unei discuții a Reginei Maria. Contează enorm lucrul acesta.

S-au întâmplat multe în acești 100 de ani, însă aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au evoluat pentru echipa națională, fie și pentru un minut. Chiar dacă nu apar în această carte – ar fi foarte greu lucrul acesta – au construit ceea ce înseamnă echipa națională a României. Toți fac parte din această lucrare”, a declarat Cătălin Oprișan, potrivit frf.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:34
Kurt Zouma a devenit cel mai scump jucător din Liga 1! Cine se află în spatele starului de 10.000.000 de euro
23:33
Reacţia lui Neluţu Varga, după ce a realizat unul dintre cele mai tari transferuri din istoria Ligii 1
23:11
Kurt Zouma, anunţat oficial de CFR Cluj! “Luaţi o pauză de la Insula”! Lovitura verii în fotbalul românesc
23:02
Gigi Becali a auzit câți bani trebuie să ofere pentru transferul lui Louis Munteanu și a răbufnit: “Sunt nebun?”
22:55
Motivul pentru care Gigi Becali exclude transferul unui jucător de la CFR Cluj!
22:42
Motivul pentru care Adrian Rus nu a ajuns la FCSB! Gigi Becali a spus cine s-a opus transferului
1 Lovitură de proporţii pentru Adrian Mititelu. Cât va încasa după transferul lui Blănuţă, făcut în ultima secundă 2 Ianis Hagi, acord total cu noua echipă. Noul coleg a confirmat mutarea: “S-a făcut transferul” 3 Întăriri pentru Costel Gâlcă la Rapid. Victor Angelescu a confirmat un nou transfer: “Am discutat cu Dan Şucu” 4 Vladislav Blănuţă, transfer la Dinamo Kiev! Anunţul făcut la miezul nopţii 5 Ce sumă trebuie să plătească Gigi Becali pentru jucătorul dorit de la CFR Cluj. Neluţu Varga i-a stabilit preţul 6 Veste cruntă pentru un fotbalist de la Dinamo! Zeljko Kopic l-a anunțat să-și caute echipă
Citește și