Sorana Cîrstea – Shuai Zhang este duelul ce va stabili finalista de la Birmingham, de anul acesta. Sori s-a calificat în semifinale în cursul zilei de vineri, după ce a eliminat-o pe croata Donna Vekic, scor 5-7, 6-3, 6-4.
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului de la Birmingham. Românca a obţinut astfel cea mai bună performanţa într-un turneu pe iarbă. În penultimul act de la turneul britanic, Cîrstea o va întâlni pe Shuai Zhang, jucătoare clasată pe locul 54 în ierarhia WTA.
Sorana Cîrstea – Shuai Zhang, în semifinale la Birmingham
Sorana Cîrstea va avea în faţă un adversar difcil în semifinalele de la Birmingham. Shuai Zhang a ajuns în această fază a turneului, după ce a depăşit-o sferturi pe Dayana Yastremska, scor 7-5, 6-4.
Cîrstea şi Zhang se vor afla la a 3-a întâlnire directă din circuit. Ultima confruntare dintre cele două a avut loc la Miami, anul acesta. Sorana a pierdut fără drept de apel, în doar 55 de minute, scor 6-1, 6-1.
Sorana Cîrstea a învins-o pe Shuai Zhang, în 2021, pe zgura de la Strasbourg. Românca se impunea cu 6-2. 6-1. Pe parcursul turneului, Zhang a învins-o şi pe Gabriela Ruse. În optimile de finală, chinezoaica se impunea cu 6-2, 2-6, 7-5 în faţa româncei.
Shuai Zhang este campioana de Grand Slam la dublu. Chinezoaica a triumfat la Australian Open şi US Open, la turneul american fiind chiar câştigătoare en-titre, alături de Samantha Stosur.
Sorana Cîrstea, prima reacție după calificarea în semifinale la Birmingham
Sorana Cîrstea a reacționat după ce s-a calificat în semfinalele turneului de la Birmingham. Românca a bătut-o după o luptă teribilă pe Donna Vekic, cu 5-7, 6-3, 6-4.
Până acum, Sorana Cîrstea nu ajunsese niciodată în semfinalele unui turneu pe iarbă. Sori se simte ca acasă la Birmingham și visează să câștige turneul.

„Cred că nu prea târziu să înveți, să te adaptezi, nu contează unde ești în clasament sau ce vârstă. Încă învăț suprafața asta, merge bine. Cred că nu am greșit mult, Donna a revenit și a avut câteva game-uri în care a jucat incredibil. M-am gândit: ‘adversara joacă mai bine, concentrează-te! e un meci nou, o nouă oportunitate, nu contează scorul, scorul va fi consecință!’. E incredibil! Mă simt ca acasă, vă mulțumesc pentru că ați stat în cădură să ne vedeți! Sper să revin cu un tenis bun”, a spus Sorana Cîrstea, conform digisport.ro.
Aceasta a fost a cincea întâlnire directă dintre Sorana și Vekic, iar românca conduce acum cu 3-2. Primul duel avusese loc tot la Birmingham, în sferturile din 2013, când croata se impunea cu 6-2, 6-1.
Sorana Cîrstea – Donna Vekic 5-7, 6-3, 6-4
Sorana a ratat incredibil şansa de a câştiga primul set. A condus cu 5-3 şi a ratat trei mingi de set pe propriul serviciu. Donna a făcut break-ul şi apoi a mai câştigat alte trei game-uri consecutive.
Setul doi a avut aproximativ acelaşi scenariu, dar, tot la 5-3 şi pe propriul serviciu, Sorana a reuşit să se impună şi să împingă meciul în decisiv. Acolo, ea a făcut repede un break şi a fost mereu în avantaj, până la final, impunându-se cu 5-7, 6-3, 6-4.
- Sorana Cîrstea – Shuai Zhang, duel în semifinalele Birmingham
- Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Donna Vekic în sferturi
- China Smash 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 25 septembrie – 5 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Rezultat șoc la Beijing! Iga Swiatek, eliminată în faza optimilor
- Turneul Campionilor doboară un nou record! Câţi bani poate încasa câştigătorul de la Torino
- Jannik Sinner a câştigat China Open. Al treilea trofeu din acest sezon pentru italian
- Emblematicul Gael Monfils și-a anunțat retragerea din tenis! Când își va lua “adio” de la sport francezul
- Carlos Alcaraz s-a retras de la Masters-ul de la Shanghai. Ibericul, anunț în ziua triumfului de la Tokyo