David Popovici, premiat cu o sumă uriașă și de CS Dinamo. Câți bani a primit dublul campion mondial

Antena Sport Publicat: 29 iunie 2022, 16:55

Comentarii
David Popovici, premiat cu o sumă uriașă și de CS Dinamo. Câți bani a primit dublul campion mondial

David Popovici, la Campionatul Mondial de la Budapesta / Profimedia Images

Curg în continuare premiile pentru David Popovici. Dublul-campion mondial la natație va primi 500.000 de lei din partea CS Dinamo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, premierea lui David Popovici de către CS Dinamo cu suma de 500.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că această sumă se adaugă la cea 1.000.000 de lei oferită de Executiv, prin intermediul Ministerului Sportului.

David Popovici, premiat cu 500.000 de lei de CS Dinamo

“Astăzi, Guvernul a aprobat premierea a sportivului român David Popovici de către Clubul Sportiv Dinamo, printr-o hotărâre de Guvern. Clubul Sportiv Dinamo este în subordinea Ministerul Afacerilor Interne, iar pentru performanţele sale David Popovici va primi, ca urmare a aprobării Executivului, suma de 500 de mii de lei. Sunt bani oferiţi prin intermediul Clubului Sportiv Dinamo, aflat în subordinea M.A.I. şi care se adaugă la suma de un milion de lei, premiul extraordinar oferit prin decizie a Guvernului României, prin intermediul Ministerului Sportului”, a transmis Dan Cărbunaru.

David Popovici a câştigat recent două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Nataţie pentru seniori de la Budapesta.

Înotătorul român de 17 ani a obținut locul 1 în proba de 200 de metri liber și în cea de 100 de metri liber.

Reclamă
Reclamă

Câţi bani va primi David Popovici în total după performanța de la CM de natație

Pe lângă premiul încasat de la CS Dinamo, David Popovici va culege sume fabuloase din mai multe părți.

De la Ministerul Tineretului şi Sportului, David Popovici va primi câte 56.000 de lei pentru fiecare clasare pe locul 1. Astfel, va încasa 112.000 de lei, deci peste 22.000 de euro. Există posibilitatea ca premiile primite de puştiul minune să fie dublate. Aşa s-a întâmplat după Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 când, la iniţiativa MTS, Guvernul României a decis să le dea de două ori mai mulţi bani sportivilor clasaţi pe primele 6 locuri. Un medaliat cu aur a încasat atunci 140.000 de euro.

Şi COSR poate interveni şi să ofere o sumă de bani în conturile celui care a scris o pagină de istorie pentru sportul românesc.

Reclamă

FINA (Federaţia Internaţională de nataţie) a stabilit un buget al premiilor de 5.400.000 de euro. Cu două medalii de aur câştigate, la 100 şi 200 de metri liber, David Popovici şi-a asigurat un premiu de 38.000 de euro (câte 19.000 de euro pentru fiecare medalie).

Puștiul de 17 ani a primit deja și 200.000 de euro din partea Guvernului României, din fondul de rezerve. În total, pentru cele două medalii de aur câştigate la Campionatele Mondiale de nataţie, David Popovici ar urma să încaseze aproximativ 372.000 de euro.

David Popovici, performanţă magnifică după 49 de ani

David Popovici a câştigat la Budapesta şi medalia de aur la 200 m liber, cu timpul 1:43.21, de asemenea record mondial la juniori.

Din 1973 nu mai reuşise să câştige cineva atât proba de 100 de metri, cât şi cea de 200 de metri, de la aceeaşi ediţie. Singurul înotător care a izbutit „dubla” este americanul Jim Montgomery. A stabilit recordul la Campionatul Mondial de la Belgrad, din urmă cu 49 de ani, primul din istorie.

Nici măcar starul Caeleb Dressel, câştigător la 100 de metri liber în 2017 şi 2019, nu a reuşit minunea. De fiecare dată a fost depăşit de chinezul Sun Yang, cel care a fost campion la 200 de metri liber. Popovici ar fi vrut să se lupte cu Dressel pentru titlul mondial de la 100 de metri liber. Totuşi, americanul care a câştigat 5 medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo s-a retras chiar înaintea semifinalelor.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:44

EXCLUSIVAvocatul Simonei Halep o apără pe Ana Bărbosu! Nicolae Forminte: “Sper ca suspendarea să se reducă la un an”

17:44

EXCLUSIV„Ratează și Jocurile Olimpice…” Reacția Monicăi Roșu când a aflat de suspendarea Anei Bărbosu

17:33

Statisticienii au dat verdictul! Cine este marea favorită la câștigarea UEFA Champions League

17:18

Gianni Infantino se crede Donald Trump! Cererea incredibilă făcută de șeful FIFA înaintea Congresului

17:10

EXCLUSIVFederaţia Română de Gimnastică, anunţ oficial despre suspendarea Anei Bărbosu. Ioan Suciu: “Lucrurile nu rămân aşa”

16:55

Adrian Șut, final de aventură la Al-Ain! Arabii au făcut anunțul: „Nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor”

1 Antrenorul care i-a spus “Da” lui Gigi Becali şi e gata să semneze cu FCSB: “E deja la Bucureşti” 2 Anunţul UEFA după ce s-a cerut retrogradarea clubului Inter 3 Răzvan Lucescu a făcut anunţul, după ce Mihai Stoica a spus că îl vrea la FCSB: “Am avut oameni puternici ca patroni” 4 Florin Tănase a numit antrenorul pe care îl vrea la FCSB: “A avut rezultate incredibile” 5 Gigi Becali, ultimele detalii despre noul antrenor de la FCSB: “El e norocosul” 6 Decizia luată de conducerea Rapidului în privinţa lui Gâlcă, după ce giuleştenii au fost umiliţi de Dinamo!
Citește și