FCSB şi Dinamo vor fi primite pe Stadionul Arcul de Triumf, asigură Eduard Novak. Ministrul Sportului s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu şi a făcut anunţul aşteptat de fanii marilor rivale ale fotbalului românesc.
Dinamoviştii nu au unde să joace după ce vor începe lucrările la noua arenă din Ştefan cel Mare, dar Novak i-a liniştit. Retrogradaţi pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, „câinii” au fost refuzaţi în Colentina şi Cotroceni. Luau în calcul chiar şi să plece din Bucureşti.
FCSB şi Dinamo vor fi primite pe Stadionul Arcul de Triumf
„Eu cred că da (n.r. Dinamo poate juca acolo în noul sezon), adică de ce nu. Dacă o să intre în renovare baza lor sportivă, sunt bineveniți”, a declarat Eduard Novak pentru sport.ro.
Ministrul l-a asigurat şi pe Gigi Becali că i se deschid porţile la stadionul pe care FCSB şi-a dorit să joace şi în ultima ediţie de campionat, când roş-albaştrii au fost puşi pe fugă de pe Arena Naţională.
„Avem FRF, Dinamo, FCSB și o să facem un calendar foarte frumos și intenția noastră este să fie administrat și deschis sportului”, a precizat Novak.
Conducătorii lui Dinamo luaseră decizia ca echipa să rămână pe stadionul din Ştefan cel Mare, până când se intră cu buldozere. Liga 2 va lua startul pe 6 august. Alb-roşiii aveau un contract de închiriere cu şeful Clubului Sportiv, valabil până în vara anului 2023.
Detalii spectaculoase despre noul stadion al lui Dinamo
Şeful lui CS Dinamo a fost invitatul lui Cătălin Oprişan la emisiunea AS.ro LIVE. Ionuţ Popa a dezvăluit că îşi doreşte ca noul stadion să nu mai fie în „groapă”. A cerut înălţarea construcţiei şi mutarea amplasamentului mai aproape de bulevardul principal.
„Din momentul în care la ziua clubului, la 74 de ani, am predat amplasamentul, CNI a demarat procedura legală. Sunt nişte paşi de urmat, au publicat o licitaţie pe site. Acum se închide licitaţia, am înţeles. Se atribuie contractul şi încep lucrările. Sunt studiile aferente… sonorizare, iluminat, toate studiile, prefezabilitate, fezabilitate.
E totuşi în „groapă”, acolo. Eu am propus să îl înălţăm, să fie la baza străzii stadionul. Să nu mai fie jos. Jos să fie parcări. Eu vreau să-l scot şi în stradă, aşa am propus, ca să îl îmbrăcăm în leduri şi să avem reclamă, să vindem reclamă.
(Cătălin Oprişan: Se ştie când ar începe demolarea?) Da. La sfârşitul anului acesta, începutul anului următor, să intre buldozerele. Noi am vrea să îl împingem chiar în stradă. Să fie doar o promenadă, câteva magazine. Şi în spate să generăm mai mult spaţiu, să mai construim nişte terenuri. Stadionul va fi mai mic pentru că nu mai e pistă de atletism„, a declarat preşedintele lui CS Dinamo, în direct la AS.ro LIVE.
Viitoarea arenă va avea o capacitate de 25.000 de locuri și va putea găzdui meciuri din mai multe sporturi.
- FCSB şi Dinamo vor fi primite pe Stadionul Arcul de Triumf
- Anunţul făcut de Eduard Novak
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Veste proastă pentru fanii lui Dinamo! Cât va lipsi de pe gazon Alex Musi, după ce a fost operat
- „Va avea probleme”. Denis Drăguș, avertizat după debutul la FCSB. Sfat și pentru Gigi Becali: „Să nu facă greșeala asta”
- Suma uriaşă pe care o are de recuperat Neluţu Varga de la CFR Cluj: „E ultimul care îşi va lua banii”
- Suporterii FCSB-ului au ales următorul antrenor, după ce l-au refuzat pe Marius Șumudică: „Îl așteptăm”
- Becali l-a dat gratuit să scape de el, acum e printre cei mai buni din Liga 1: „Echipa are nevoie de el”

































