Adi Mutu îşi numără “răniţii” înainte de Rapid – FCSB. Câţi jucători are valizi pentru derby! Dugandzic, gata de debut

Iulian Focșăneanu Publicat: 23 iulie 2022, 18:51

Comentarii
Adi Mutu îşi numără răniţii înainte de Rapid – FCSB. Câţi jucători are valizi pentru derby! Dugandzic, gata de debut

Adi Mutu, la conferinţa de presă / Antena Sport

Adi Mutu îşi numără “răniţii” înainte de Rapid – FCSB, meci din etapa a doua a Superligii, care va fi duminică, de la 21:30, în format LIVE TEXT pe as.ro. Antrenorul giuleştenilor este în faţa primului său derby între cele două rivale din România.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Briliantul” a avut un ghinion uriaş în startul noului sezon. A pierdut trei jucători încă din primele 35 de minute ale confruntării din Gruia, cu CFR Cluj. Acum are mari probleme de lot, chiar dacă conducătorii clubului au transferat doi fotbalişti, Marko Dugandzic şi Jayson Papeau, pe ultima sută de metri.

Adi Mutu îşi numără “răniţii” înainte de Rapid – FCSB

Mutu a anunţat că se poate baza numai pe 20 de jucători pentru meciul cu FCSB, mulţi dintre aceştia fiind tineri.

Cred că despre importanţa meciului sunt foarte puţine de spus, ştiţi foarte bine ce înseamnă acest meci pentru Rapid, pentru fanii noştri. Suntem conştienţi că va fi un meci foarte greu, dar vom juca la victorie. Jucăm pe Giuleşti, sperăm să fie un meci spectaculos, chiar dacă întâlnim o echipă valoroasă sper să ne impunem.

Eu am avut o săptămână mai dificilă din punct de vedere al antrenorului, pentru că am avut câteva pierderi importante după meciul cu CFR. În acelaşi timp am început să respir mai uşor pe final de săptămână, când au venit şi cei doi jucători. Nu suntem în efectiv complet, dar vom fi după următoarele meciuri. Suntem 20 în momentul acesta, chiar dacă avem şi foarte mulţi jucători tineri în lot“, a declarat Adi Mutu la conferinţa de presă.

Reclamă
Reclamă

Marko Dugandzic e gata să debuteze, la numai două zile după ce a semnat cu Rapid. Mutu a recunoscut că atacantul croat va juca împotriva rivalei.

Păi de ce l-am luat, nu? Da, o să vedeţi, cu siguranţă o să-l vedem şi mâine pentru că de asta l-am transferat“, a spus Mutu.

Reclamă

CFR Cluj a cerut iniţial 400.000 de euro, dar va primi în schimbul lui aproximativ 175.000 de euro. Dugandzic va avea un salariu lunar de 10.000 de euro, de două ori mai puţin decât încasa la campioana României.

Dezastru pentru Rapid încă din prima etapă. Trei jucători s-au accidentat cu CFR Cluj

Mutu a pierdut trei jucători încă din startul noului sezon. În minutul 9 a apărut prima lovitură pentru giuleşteni. Jakub Vojtus s-a prăbuşit pe teren şi a acuzat probleme fizice. Medicii au intervenit, dar a fost nevoie de o schimbare. Slovacul a ieşit şchiopătând, iar în locul său a intrat Romario Moise.

Yuri Matias a deschis scorul la scurt timp distanţă (17). După nici o jumătate de oră s-a mai „rupt” un alt fotbalist al giuleştenilor. Claudiu Belu-Iordache avea mari dureri şi s-a stăpânit cu greu să nu plângă. S-a dus direct pe bancă şi a fost înlocuit de Mutu cu Florin Ştefan, în minutul 31.

Nu a trecut mult şi s-a mai accidentat un jucător al oaspeţilor. Intrat de curând pe teren, Romario Moise s-a ţinut de piciorul stâng şi a cerut ajutorul medicilor. Şi el a ieşit şchiopătând, în minutul 35 şi a cerut schimbare. „Briliantul” a fost nevoit să apeleze la Alexandru Ioniţă.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:26

Florentino Perez, arbitru de scaun pe Bernabeu! Imagini de colecţie cu Nadal, Sinner şi Bellingham la Madrid

20:09

Dezvăluire incredibilă despre antrenamentele lui Max Verstappen: „Nu oricine ar fi supraviețuit!”

19:54

Juventus vrea să dea marea lovitură pe piața transferurilor! Fotbalistul cu 6 titluri în Premier League, așteptat la Torino

19:49

David Popovici, răspuns de mare campion! Nu se grăbeşte să doboare un nou record: “Ştiu că o să îl bat la un moment dat”

19:11

Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30), în semifinalele Cupa României. Pușcaș, titular în premieră. Echipele de start

18:54

David Popovici, aur şi la 200m liber! A doua medalie obţinută la Campionatele Naţionale de la Otopeni 2026

1 De asta a ajuns Chivu un zeu la Inter! Răspunsul genial când a fost întrebat de scandările fanilor 2 El este antrenorul care „ar face o bijuterie din FCSB”. Înlocuitorul lui Mirel Rădoi activează în Liga 1 3 300.000 de euro pentru un nou contract. Cum l-a convins Gigi Becali pe Chiricheş să semneze: “Eu am spus la nervi” 4 “Nu mai fac ca pe vremuri!” Gigi Becali schimbă abordarea la FCSB, după ce a fost refuzat de Charalambous: “Gata” 5 “Ne poate duce în Europa”. Gheorghe Mustaţă şi-a ales favoritul pentru banca FCSB-ului: “Asta e propunerea mea” 6 Ciprian Deac şi-a dat acordul şi semnează. Ce se întâmplă cu veteranul de la CFR Cluj
Citește și