Închide meniul

Gigi Becali i-a transferat pe Radaslavescu şi Boboc la FCSB: “Vin la echipă astăzi!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 4 august 2022, 14:30

Comentarii
Gigi Becali i-a transferat pe Radaslavescu şi Boboc la FCSB: Vin la echipă astăzi!

Gigi Becali, într-o conferinţă de presă / Hepta

Gigi Becali i-a transferat pe Eduard Radaslavescu (18 ani) şi Radu Boboc (23 de ani) la FCSB. Anunţul a fost făcut chiar de patronul FCSB, după victoria cu Dunajska Streda, din Conference League, scor 1-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali a mai dat două lovituri uriaşe pe piaţa transferurilor. I-a luat de la Farul Constanţa pe Eduard Radaslavescu şi pe Radu Boboc. Hagi i-a transmis lui Gigi Becali să nu divulge sumele de transfer.

Gigi Becali i-a transferat pe Radaslavescu şi Boboc la FCSB

Gigi Becali a anunţat două noi transferuri, după ce zilele trecute i-a prezentat pe Bogdan Rusu şi David Miculescu. Patronul roş-albaştrilor a declarat că Eduard Radaslavescu şi Radu Boboc se vor alătura astăzi lotului condus de Nicolae Dică.

Așa este! Am făcut deja transferul, băiatul (n.r. – Radaslavescu) se va prezenta de azi la pregătirile echipei. Nu vrea să dau însă niciun fel de detalii financiare, pentru că vânzătorul m-a rugat să păstrez confidențialitatea, așa că asta fac. L-am luat și pe Boboc. Și el va veni de azi la echipă”, a declarat Becali, conform playsport.ro.

Conform sursei citate, Gigi Becali ar urma să plătească 900.000 de euro pentru cei doi jucători.

Reclamă
Reclamă

Eduard Radaslavescu, în vârstă de 18 ani, joacă pe postul de mijlocaş central, şi a bifat 25 de meciuri în Liga 1 pentru Farul. De cealaltă parte, Radu Boboc este fundaş dreapta, cu peste 100 de meciuri în prima ligă. Cei doi au fost formaţi la Academia Hagi.

Noile transferuri realizate de Gigi Becali pot debuta sâmbătă, în etapa a 4-a din Liga 1, când FCSB întâlneşte Mioveni, de la ora 19:00. Partida va fi în format live text, pe as.ro.

Totodată, Gigi Becali a mărturisit că nu va mai vinde niciun jucător în această perioadă de mercato, după plecarea lui Florin Tănase. Patronul FCSB a avut ofertă pentru Darius Olaru, însă o va refuza, iar mijlocaşul va rămâne astfel la echipă pentru încă un sezon.

Reclamă

“Nu-l mai dau nici pe Olaru, nici pe nimeni. Poate să vină și Papa de la Roma, că nu mă mai interesează. Suntem deja cu un picior în grupele Conference League, pot să vând mai bine după aceea, dacă va fi cazul. De ce să iau acum pe Olaru vreo șapte milioane, când poate voi avea posibilitatea să încasez opt-nouă, nu?”, a mai spus Gigi Becali, conform aceleiaşi surse citate mai sus.

Gigi Becali are un nou favorit la FCSB, după partida cu Dunajska Streda

Gigi Becali este încântat de evoluţiile fundaşilor centrali de la FCSB. Joyskim Dawa este preferatul patronului roş-albaştrilor, alături de Joonas Tamm formând un cuplu greu de trecut. Latifundiarul din Pipera îi compară pe cei doi cu Sorin Ghionea şi Dorin Goian, stopperii care au evoluat la echipă în perioada 2004-2009.

„Tamm a fost pentru mine o mare bucurie. Presa îl critică pe Dawa, dar eu îl văd un fundaş mare. Nu ai cum să treci de el, când eşti pe partea lui nu ai cum să treci.
Acum avem un cuplu de fundaşi cum nu am mai avut de la Goian şi Ghionea. Eu îl văd jucătorul principal al echipei, de acolo nu treci”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.

Joyskim Dawa a fost adus în această vară de la Botoşani. Ulterior, a fost transferat şi Joonas Tamm, care ultima dată a evoluat pentru FC Flora, din Estonia.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:15
AEK – Aberdeen şi Şahtior – Legia, 19:45, LIVE SCORE. Ionuţ Radu şi Răzvan Lucescu au meciuri în Europa League
18:09
Șoc în NBA! Un fost campion, arestat de FBI pentru operațiuni ilegale cu mafia. Alți doi jucători, vizați
18:00
Variantă surprinzătoare a Barcelonei pentru înlocuirea lui Lewandowski. Vine din Bundesliga și are 23 de ani
17:51
UEFA a publicat clasamentul! Pe loc s-a clasat Dennis Man, după nominalizarea la titlul de “jucătorul săptămânii”
17:29
FCSB – Bologna LIVE TEXT (19:45). Duel încins pentru campioană în Europa League. Echipele probabile
17:29
Incredibil! Cum l-a remarcat un suporter al Bolognei pe Denis Alibec înainte de meciul cu FCSB
1 Solicitare făcută UEFA pentru excluderea FCSB-ului din competiţii europene 2 Generalii i-au făcut preţul lui Gigi Becali pentru marca Steaua: 11,4 milioane de dolari! Ce a decis patronul FCSB 3 Oraşul din România unde Ion Țiriac pregăteşte o investiţie de sute de milioane de euro. Construcţia gigant pe care o plănuieşte 4 Mutu refuză să fie comparat cu Chivu: “Când duceam Rapid în play-off, nu întrebaţi de ce eu sunt acolo și el la Inter Unde16?” 5 Ioan Varga a primit ofertă pentru clubul CFR Cluj! Decizia patronului a fost imediată: “Ne facem de râs” 6 Rupt de beat, un căpitan de la o echipă din România a făcut accident la ora 4.16 dimineaţa. Cum l-au găsit poliţiştii
Citește și