Închide meniul
VIDEO & FOTO

Fernando Alonso s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite: “M-am speriat, încă există frica în corpul meu!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 24 octombrie 2022, 9:25

Comentarii
Fernando Alonso s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite: M-am speriat, încă există frica în corpul meu!

Fernando Alonso a făcut accident în Marele Premiu al Statelor Unite / Colaj Profimediaimages

Fernando Alonso a trecut printr-un adevărat şoc şi s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite la Formula 1. A fost implicat într-un accident care se putea lăsa cu urmări serioase.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Monopostul lui Alonso a intrat în coliziune cu cel al lui Lance Stroll şi a mers mai mulţi metri pe două roţi. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenţia medicilor.

Fernando Alonso s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite

Mă bucur să vorbesc cu tine pentru că puteam fi în centrul medical, cu siguranţă. Am încercat să îl prind pe Stroll, am schimbat direcţia în ultimul moment. Atunci a făcut şi el asta şi a fost un pic de ghinion, nu ne-am înţeles bine.

Când eram în aer, m-am speriat puţin. Atunci când te duci spre gardurile exterioare, cum se întâmplă de multe ori în IndyCar, faci 360 de grade şi poate fi periculos. Când am aterizat pe asflat, m-am gândit: ‘Toată maşina ar fi putut fi distrusă, mă retrag’. Aş m-am gândit când am intrat la boxe.

Este cea mai bună cursă a anului. A fost foarte fizică, de asemenea. Ultimele tururi le-am împins cu ture contra cronometru, dar încă există frica în corpul meu“, a declarat Alonso, potrivit marca.com.

Reclamă
Reclamă

Alonso a revenit în cursă de pe ultimul loc şi a avut o revenire de senzaţie. A ajuns până pe locul 6, dar a fost depăşit de Norris pe final.

Totuşi, Fernando Alonso a primit o penalitate de 30 de secunde pentru că maşina pe care o conducea s-a întors pe pistă în condiţii nesigure. A “căzut” astfel, în clasament, până pe locul 15.

Reclamă

Max Verstappen a triumfat în Marele Premiu al Statelor Unite

Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Statelor Unite, la Austin, în Texas. Verstappen este campionul mondial al sezonului 2022, iar Red Bull a luat titlul la constructori.

La Austin, Carlos Sainz (Ferrari) a luat startul din pole-position, în timp ce Max Verstappen (Red Bull) a pornit în cursă de pe poziţia a treia. După 50 de tururi, Verstappen s-a instalat în poziţia de lider şi a reuşit să câştige o cursă extrem de disputată. Pe poziţia secundă a venit britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), iar monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a încheiat podiumul.

Red Bull Racing a câştigat titlul la constructori, având un avans confortabil faţă de Ferrari, anunţă news.ro. Campioana en-titre, Mercedes, este abia pe locul al treilea.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Pe ce loc va termina FCSB sezonul regulat?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:35
Malcom Edjouma, anunţ despre viitorul său la FCSB, înaintea meciului cu Young Boys: “După, nu e problema mea”
16:24
Elias Charalambous a primit vestea, înaintea meciului cu Young Boys: „Va fi out 3-4 săptămâni”
15:55
EXCLUSIVCâte bilete s-au vândut până acum la România – Austria? Număr mare de spectatori așteptat pe Arena Națională
15:55
Barcelona – PSG LIVE TEXT (22:00). Meci de cinci stele în Champions League. Programul serii
15:34
VideoGrand Prix, ediția 28: Antal Putinică și Cătălin Ghigea au prefațat Marele Premiu de la Singapore
15:04
“Ai fost vreodată portar?”. Manuel Neuer n-a suportat întrebarea unui jurnalist după golul superb primit în UCL
1 Jayson Papeau a semnat cu Unirea Slobozia! Lovitură dată de echipa lui Andrei Prepeliţă 2 Mihai Stoica a anunţat care este jucătorul care poate pleca de la FCSB: “Poate că a semnat cu altcineva” 3 Veste bună pentru Universitatea Craiova şi Mirel Rădoi! Un titular revine în lotul pentru meciul cu Rakow 4 EXCLUSIVPrincipala ţintă a lui Gigi Becali! FCSB luptă cu CFR Cluj pentru transferul iernii în Liga 1 5 Verdictul lui Fabio Capello după ultima victorie a Interului lui Cristi Chivu: “Ăsta e adevărul” 6 Adrian Porumboiu, aproape de o revenire spectaculoasă în fotbalul românesc. La ce club va investi
Citește și